sâmbătă, 3 septembrie 2011

Dorinta

Imi cer scuze dragi prieteni, dar in ultima perioada nu prea am mai avut timp sa-mi astern si ca sa fiu sincer, nici nu prea am avut chef, adica inspiratie.

Dorinta este o traire care exista cu siguranta in fiecare individ. Din experienta mea de pana acum daca iti doresti cu adevarat ceva ti se va implini. Universul concura la indeplinirea dorintei tale. Mie mi s-au indeplinit o gramada de dorinte pana acum, ele nu au venit in aceasi uniforma, contur cum mi-o doream, insa esenta lor era exact ceea ce imi doream. Am observat o chestiune fundamentala din partea fortelor mai puternice ca noi, indeplinirea dorintei vine fulger si ca regula, niciodata cand te astepti. Daca te astepti, aceasta nu ti se indeplineste! Atunci cand nu te mai gandesti, cand iti iei gandul, cand esti dezamagit, dorinta ta se materializeaza si apare spontan.

In concluzie, daca iti doresti cu adevarat, atunci cand nu te astepti, ceea ce ti-ai dorit ti-se indeplineste!


duminică, 21 august 2011

Julio Iglesias by Catalin Movileanu

Salve dragi prieteni, cred ca toata lumea a auzit de Julio Iglesias, nu e unu pe planeta care sa nu fi auzit de el, chiar si aia din lumea a 4-a. Ceea ce m-a fascinant pe mine este, cum a ajuns Julio Iglesias atat de cunoscut. Acest mare artist, care are cred peste 70 de albume scoase si care a vandut peste 300 de milioane de discuri in toata lumea, a ajuns asa faimos din cauza unui accident de masina, in timp ce era student la drept, in urma caruia a ramas paralizat pentru o perioada. Asa a inceput marea cariera a lui Julio Iglesias, fiind paralizat a inceput sa cante si asa a descoperit si a fost descoperit marele talent. Exact ceea ce spuneam in postul numit 25, ca binele nu este intotdeauna bine si ca raul nu este intotdeauna rau si ca cele doua au o relatie stransa. Daca lui Julio Iglesias nu i se intampla acel nefericit sau fericit in cazul lui, accident era doar un avocat spaniol, insa el a devenit celebru cu o cariera impresionanta in lumea muzicii, care are peste 40 de ani. Asa ca atunci cand aveti parte de rele, ganditi-va la vorba romaneasca "orice rau spre bine"! See ya!


sâmbătă, 30 iulie 2011

Egalitatea intre sexe!

Exista oare o egalitate intre sexe? Daca ea insa nu exista, exista sanse sa existe? Cum vad eu o posibila egalitate si cum stau lucurile in acest moment, va voi spune in acest post!
Cu siguranta, desi in comparatie cu vremurile mult trecuta, diferenta dintre sexe, incepe sa nu mai fie atat de mare. Ele nu sunt egale, asta este clar, ambele sexe au calitati si defecte. Un misogin ar spune ca femeile nu vor fi niciodata egale cu barbatii. O egalitate pura nu poate fi pentru ca sunt diferente, ca ele sa se completeze.

Primele chestiuni in care balanta se inclina in favoarea barbatiilor, ca fiind mai superior o fac toate aceste norme inconstiente si stupide care sunt denumite "e barbat el trebuie sa faca primul pas". Mi se pare super stupid, ca barbatul sa faca totul primul, ca este barbat. Direct de aici se evidentiaza o superioritate stupida a barbatului. Femeia nu vor fi niciodata barbatului pana nu vor lua haturile in maini si se vor comporta egal cu barbatii. Aici sper sa-mi dati dreptate, cum poate fi femeia egala cu barbatul, cand asteapta ca el sa plateasca la intanliri, cand nici macar de cele mai multe ori nu intreaba daca e cazul sa cotizeze si ea, i se pare normal, ca barbatul sa plateasca. Asta de ce, pentru ca ea are vagin? Desi unii barbati sunt slabi si uneori platesc prea mult pentru un vagin, mult prea mult. Compensand diversele slabiciuni cu plati inzecite in diverse moduri a vaginului. Barbatul este superior prin acea plata, ca daca ar fi egal sau inferior, ar fi platit sau ar fi existat o balanta. Pentru ca si femeia are aceleasi nevoi: nevoia de sex, de socializare, de iubire si multe altele, asa cum are si barbatul, insa el plateste la intanliri. De ce plateste, pentru ca poate, pentru ca isi permite,pentru ca se respecta, pentru ca este superior. Nu mi se pare corect ca barbatii sa plateasca ceea ce consuma femeile pentru ca ele au vagin. Unele nu au masina, insa au pretentia ca viitorul iubit sa aibe si fac din asta un criteriu( stiu ca vor sa nu mai mearga pe jos, pentru ca au mers toata viata, insa totodata arata slabiciunea) Daca femeile vor sa fie egale cu barbatii trebuie sa termine cu conditionarile si sa se comporte egal, independent, matur sa stie ceea ce vor.

sâmbătă, 23 iulie 2011

Postul no.50

Hello everyone,
Postul cu numarul 50. Dupa 50 de articole, dupa multe ganduri si idei asternute, am realizat ca daca ar fi sa scriu despre acelasi subiect de mai multe ori, ar fi aceasi esenta, insa cu siguranta ar fi articole total diferite. Ba mai mult, am realizat ca intreg scheletul ar depinde de la starea pe care o am! De la supararile sau bucuriile pe care le am in acea zi, de la frustrarile la satisfactiile pe care le am in acel moment.

Nu stiu ca de mult au placut ideile mele sau cati au fost pe aceasi unda, insa cu siguranta ma vad obligat sa continui sa expun tot ceea ce imi trece prin cap, cam tot ceea ce gandesc despre ce se intampla in jurul meu. Nu sunt deloc putine chestii, in fiecare zi, apare un nou subiect de dezabatut!

Nu ma supar daca aveti comentarii diferite de conceptiile mele, lucrurile in contradictoriu, argumentele diferite, duc la dezvoltare. Un feedback negativ inseamna o actiune constructiva dupa aceea. Desi in prima faza este suparatoare.

Multumesc pentru cei care au investit din timpul lor si au citit randurile mele!

Sa va fie bine si frumos!

joi, 21 iulie 2011

Fumatul

Hei,

In acest post o sa fiu rau, dar rau de tot, cel mai rau posibil. Asa ca daca ti-a ajuns rautatea pe care o infrunti zilnic, nu te mai infructa cu rautate si din postul acesta.
Dupa cum cred ca ati intuit, este vorba de fumat. Pana sa ajung sa scriu acest post, nu exagerez am intrebat cativa zeci de fumatori. Sunt constient ca voi lovi milioane de oameni cu acest post, insa trebuie sa imi exprim parerea si protestul. Am intrebat zeci de fumatori, un avantaj clar pe care il ai daca fumezi, credeti-ma, nu a existat unul. Pot enumera insa o multime de dezavantaje, de la dinti la oase.
Bineinteles ca eu nu fumez, de aceea sunt si asa revoltat. Cluburile imi plac, insa fumul de acolo imi inflameaza amigdalele, uneori nu mai pot respira de la cat fum este, ochii sunt iritati si nu prea mai vad foarte confortabil, hainele miros puternic a fum. Motivul clar pentru care prefer cluburile in aer liber. Nu mai vorbesc de restaurante, tot sper ca o sa se ajunga si la noi ca in afara, unde ai voie sa fumezi in afara localului.
Acum vine rautatea, pentru mine sa depinzi de niste nicotina, inseamna slabiciune. Oamenii sunt slabi in esenta, insa sa te simti relaxat sau sa simti placere atunci cand fumezi, inseamna slabiciune. Sunt o multime de lucruri sanatoase, constructive care iti aduc endorfine. Am ridicat urmatoarea problema: daca ai avea 10 lei doar si ti-ar fi foame, ce ai alege tigari sau de papa, toti spuneau tigari. Lucru acesta ma ingrozeste, mi se pare imatur. Multi din adeptii tutungelei, nu au nici o politica sanatoasa cand vine vorba de fumat, adica fumeaza tot timpul, oricand, oriunde, nu ii intereseaza daca au matul plin sau gol. Apar gastritele, tot felul de problemute, arsuri. Ce credeti ca face viciatul, continua, desi are neplaceri.

Fumatul, inseamna slabiciune, niste oameni care depind de niste tigari, care pun acele tigari de multe ori pe primul loc. Cand nu au tigari, fac ca trenul.

Problema este, ca pe langa toate neplacerile create, este vorba de timpul pe care il pierde un fumator, sa tragi de ea, de atatea ori pe zi, pai fratica, iti trebuie timp. Cel putin 60 de minute se pierd pe zi, cand tragi din tigara. Nu mai vorbim de mirosul din incaperea unde fumezi sau din masina sau de nicotina care se pune peste tot. Monitorul calculatorului tau are acum o pojghita galbena peste tot, spune ca nu este asa?!

In final va spun ca daca faceti niste calcule cat cheltuiti pe acest inutil viciu, care nu va aduce niciun avantaj, vei spune singur, NU MERITA sa fiu robul fumatului.

Cu stima,

Catalin Movileanu


luni, 18 iulie 2011

Relaxare

Draga cititorule,

am gasit un moment de inspiratie la 1 dimineata si am spus sa scriu acest post.

Cititorule, este vorba daca in viata este mai bine sa fii relaxat sau agitat, bineinteles dupa parerea mea. Insa bineinteles si parerea ta conteaza cititorule. In caz ca te simti pierdut, sa stii ca si eu ma simt. Am ajuns la un punct in care nu stiu ce drum sa aleg, pentru ca nu e nici unu pavat. Nici de cele pline de mazga nu sunt prea multe. Tot astept de la inceputul anului sa se lumineze un drum cu adevarat, insa nimic, TOTUL ESTE IN BEZNA! Bineinteles ca sper sa se regaseasca cati mai putin cu mine, in aceste cuvinte. Am luat-o razna promit sa o dau inapoi.

Sa revenim la postul din aceasta dimineata. Am observat in viata mea ca daca esti mai relaxat, lucrurile bune vin mai usor, probleme se rezolva aproape de la sine!
Daca esti agitat, atragi asupra ta, lucruri negative si parca totul se complica si se amplifica cu o stare negativa, pentru tine si cei din jur!

Nu spune nimeni sa fii un lenes si sa astepti cu extrem de multa relaxare ca lucrurile bune sa ti se intample, desi aceasta categorie are sanse sa castige cel mai mult, print-o bafta porceasca. Am o gramada de exemple in minte, insa nu vreau sa va plictisesc.

Asa ca lasat in coada de peste ideile principale transpuse. Voi incepe sa scriu niste posturi, despre relatii, despartiri, seductie si tot felul de chestiuni de astea de ne privetse pe toti.
Insa pana atunci mai mai desparte un singur post, postul cu numarul 50( in care voi spune ce am inteles dupa ce am scris 50 de posturi pe blogul meu)

Pe curand dragi prieteni!
muah

joi, 14 iulie 2011

BACalaureat 2011

Dragi prieteni,

fenomenul Bac-ului de anul acesta a fost unu de mare insemnatate pentru noi toti. Desi poate am sustinut acest examen acum multi ani, conteaza pentru ca arata ca tara noastre incepe sa se indrepte spre zari necunoscute. Aceste zari din punctul meu de vedere fiind zarile normale, zarile constructive, zarile cu adevarata insemnatate pentru viitorul acestei tari.

S-a tot discutat fenomenul din acest an, in intreaga presa internationala. La noi s-a discutat pentru cine este responsabil pentru acest fenomen. Este foarte simplu dupa parerea mea, suntem fiecare dintre noi, in frunte cu sistemul. Pentru ca an de an, cand se ajungea la BAC, era super simplu, cheta si ne orientam in sala, ce si cum. Insa asta nu era bine, pentru ca nu mai exista nici un fel de mobilizare. Generatii treceau de examenul maturitatii, fara sa ramana cu ceva. Ceea ce duce la o calitate a individului in sine, mai scazuta. Ceea ce face ca acel individ cand se angajaeaza pe un post sa aduca postul la nivelul lui si nu sa se ridice la nivelul postului.

Spun ca sistemul este in principal vinovat, prin salariile mici ale profesorilor. Cand iti este foame, te orientezi sa mananci ceva. Cand iti este foame, mananci orice, doar sa-ti potolesti foamea. Dar daca tot nu mananci, intervine instinctul de conservare si clar nu mai gandesti limpede si moralitatea scade vertiginos si iti urmaresti doar scopul de a supravietui.

De cand este democratie, legea invatamantului a fost foarte inconsecventa. In fiecare an se mai schimba ceva, ba mai mult, lucruri fundamentale se schimbau de mai multe ori intr-un an. Fiecare ministru a schimbat cate ceva, dupa propria lui viziune. Toate aceste lucruri au dus la o debusolare in masa, nici profesori nu mai stiau exact ce programa au. Insa cu siguranta de la an la an, se mai scotea ceva materie. Nu cumba ca mititei elevei sa fie prea aglomerati si sa nu mai aibe timp sa se joace pe calculator. Spun ca fiecare dintre noi am gresit, pentru ca ne-a placut sa furam si sa muncim mai putin. Ne-a placut sa ne cumparam gadgeturi, pentru a putea copia mai bine. Parintii, in vremurile de tranzitie, si-au plecat mai putin auzul si privirea catre odrasle, ocupati cu obtinerea painii zilnice!

Cine sufera din toat acest ansamblu defectuos? In primul rand elevul si imediat dupa aceea, noi toti. De aceea avem serviciile cele mai slabe, educatia adevarata a devenit un lux, oameni cu bun simt sunt din ce in ce mai rari. Nu mai vorbim de lucrurile esentiale pentru un individ pe aceasta lume. Paradoxul: fiecare generatie care se naste, genetic este mai inteligenta ca cea din urma.

Sanatate si virtute!

Teoria celor 5 maimute


Într-o cuşcă se află 5 maimuţe. În mijlocul cuştii se pune o scară, iar deasupra atârrnă câteva banane. Fiecare maimuţă, atunci când încearcă să urce pe scară, pentru a lua banane, este stropită de afară cu un furtun cu apă rece. Pentru fiecare maimuţă se procedează în acelaşi fel. După un timp, câte una dintre maimuţe doreşte să-şi mai încerce o dată norocul, dar este oprită de celelalte.
Se scoate afară una dintre maimuţe iar în locul ei se aduce o altă maimuţă. Primul lucru pe care-l face nou-venita este să pună mâna pe banane. Dar celelate maimuţe nu-i dau voie şi o bat.
Este scoasă încă o maimuţă din cuşcă şi înlocuită cu alta nouă. Şi aceasta încearcă să ajungă la banane, dar este agresată de prima maimuţă înlocuită. Încă o maimuţă (a treia) este scoasă afară şi-i ia locul o altă maimuţă, care procedeaza la fel şi are parte de acelaşi tratament.
Două din cele 3 maimuţe nou venite nu-şi dau seama de ce a fost bătută ultima sosită.
În final sunt înlocuite şi cele două maimuţe rămase din prima „tranşă”. Chiar dacă deasupra capului lor sunt atârnate banane, niciuna dintre ele nu mai are curajul să urce pe scară pentru a ajunge la banane. De ce? Pentru că asta este regula cuştii şi nimeni nu o poate schimba.

De-a lungul timpului facem lucruri, la care nu ne gandim de ce le facem. Daca am intreba pe cineva de ce face ceva, am primi raspunsul pentru ca asa se face, nimic concludent.

Ma refer aici la o multime din ritualuri, traditii si asa mai departe. Ma uitam la o faza pe youtube cu niste localnici din provincie, care erau intrebati de catre un reporter, care este diferenta intre craciun si pasti.

Nu stiau diferenta religioasa, insa stiau ce se mananca si ca un post este mai lung si unul mai scurt.

Desi nu suntem constienti, facem o multime de lucruri doar pentru ca asa se face. Nu stim de ce se face, nu ne apartine decizia, nici nu ne gandim sa schimbam ceva, pur si simplu facem.

Am o gramada de exemple, pe care ne lovim cu totii in viata, insa nu le voi insira, pentru a nu intra in polemici.
Da, polemici cu tine cititorule, pentru ca este posibil ca sa nu fii de acord, ca este o prostie ceea ce faci de mult timp, insa o faci pentru ca asa se face.

miercuri, 15 iunie 2011

-25-


Binele si rau, sunt dupa parerea mea intr-o relatie foarte buna. Se spune ca oamenii se nasc buni si de-a lungul timpului se mai dilueaza bunatatea. Stiintific s-a demonstrat ca distingem de cand ne neastem binele de rau. Din copilarie vezi in desenele animate o lupta continua intre fortele raului si fortele binelui. Dupa o lupta crancena in cele doua forte, castiga bineinteles binele. Binele are ca simbol lumina si rau ca simbol intunericul. Binele invingand cum lumina, lumineaza inturnericul. Dupa 25 de ani traiti am o alta perceptie in ceea ce priveste aceasta lupta si rolul fiecaruia dintre parti. De fapt nici nu cred ca exista aceasta lupta, razboi, pentru ca ar insemna sa existe o lupta de cand lumea. Eu cred ca binele cu raul sunt doar intr-o competitie, nici decum un razboi sau lupta propriu-zisa. Pentru ca dupa 25 de ani am inteles ca fiecare dintre aceste forte te pot duce direct in mainile fortei opuse. Deci de fapt nici nu sunt atat de opuse aceste forte, ba chiar cred ca au o multime de lucruri in comun. Insa pentru a defini acele lucruri, ar trebui sa definim foarte bine ce este rau si ce este bine. Desi in general stim cu totii ceea ce este rau si ceea ce este bine, cu siguranta fiecare individ ar gasi si elemente mai putin comune in acea definitie. Am realizat ca orice lucru rau, duce la un lucru bun si invers. De aici si relatia care spuneam ca exista intre cele doua forte. Ele sunt intr-un contrast ca este mult mai usor sa beneficiezi de forta raului, decat de forta raului. Insa asta pentru ca de multe ori asa dorim. Stim cu totii ca este rau sa furi, insa fiecare dintre noi am furat cel putin odata( copiat la un examen, am parcat in locul unui handicapat, ne-am insusit bacnota de 10 lei gasita pe jos si asa mai departe).
Fiecare alegere care o facem ne duce pe un drum, nu exista alegeri sigure si 100% bune(singura chestiune sigura in viata este moartea). Toata istoria vietii tale este facuta din milioane de alegeri si zeci/sute de drumuri alese. Toate aceste chestiuni m-au adus la varsta de 25 de ani, am multe multumiri, insa si o multime de regrete sau insatisfactii. Ma simt mult mai batran decat de varsta biologica, multi imi spun ca sunt tanar si ca am timp sa am ceea ce imi doresc, eu nu mai simt la fel. Speranta a scazut, odata ce scade speranta si mobilizarea ta de-a lupta pentru visele tale, scade. Ma simt batran, am inceput sa am parul alb, inceput de calvitie si pielea cu tendinte de ridare. Bineinteles ca mintea mea mai hiperbolizeaza putin, altfel totul ar fi mai simplu si ne-am ingrasa toti ca porcii sau in cazul altora am ajunge piele si os.
Am ajuns la 25 de ani si simt ca nu am realizat nimic. Am atat de multe dorinte si atat de putine planuri sa ajung acolo. Material nu am realizat mai nimic, pentru ca banii castigati am tins sa ii investesc in persoana mea, educatia, dezvoltare persoanala. In lumea in care traiesc nu se cauta oameni cu bun simt sau oameni cu demnitate. De aici si frustrarile care le am, ceea ce pot eu oferi, nu imi ofera un feedback pozitiv, nu imi dau reale si lungi satisfactii. Am ajuns la 25 de ani si imi dau seama ca nu am realizat nimic. Pentru ca sa-ti faci o idee la ce nivel ai ajuns si ce valoare ei, compari, te raportezi la modelele de buna stare din jurul tau. Toate aceste modele iti creeaza vise, unde viata ta ar vrea sa ajunga, ce iti doresti ca sa ai satisfactii, sa simti ca esti auto-realizat. Problema este ca drumurile care le stii ca te duc la acea autorealizare sunt spulberate de modele de succes, promovate.
Asa ca am ajuns la 25 de ani, toate alegerile si toate experientele m-au facut ceea ce sunt astazi si totodata cu asta acum pot spune ca imi incepe adevarata viata, pot considera acesta noul prag pentru a-mi indeplini dorintele. Cel mai important lucru este sa traiesti si sa apreciezi ceea ce ai. Avem multe lucruri pe care le ignoram pentru ca stam cu mintea la ce nu avem. Intotdeauna nu vom avea ceva. Important este sa traim, sa ne respectam, sa avem bun simt si demnitate. Demnitate care nu prea o mai regasim in modele moderne. Desi banii sunt cel mai puternic prieten si model, degeaba ai bani daca esti ignorant, degeaba ai bani daca nu ai demnitate, degeaba ai bani daca nu ai educatie. Acum imi incepe adevarata viata! La multi multi multi multi multi multi multi multi multi ani mie!

sâmbătă, 11 iunie 2011

Extraterestrii

SALVE ALL!


E sambata seara si in loc sa fug si eu pe undeva ca tot bucuresteanu efervescent, eu am ales sa stai pe scaunul meu directorial sa scriu parerea mea despre extraterestri.
In clasa a 9-a cred am invatat la geografie despre univers, mie nu mi-a placut niciodata geografia, insa acea parte de geografie era super, cred ca era geografia fizica a pamantului. Mi-a placut mult mai mult istoria, mi se pare mai logica, mai faci o deductie, este altceva.

Dupa ce am invatat cum s-a creat universul, teoria Big Bang si cum sunt mai multe galaxii si cu sistemul nostru solar, am inceput sa fiu din ce in ce mai mult fascinat de univers. Ca drept dovada ca in el si cred in ziua de astazi, altii il numesc Budha, altii Dumnezeu, altii Alah, insa cu toti la un moment dat observam ca ceva ne infleunteaza viata si credem intr-o forta supranaturala. Eu sunt de parere ca mintea noastra care are capacitati nestiute inca de oameni, trimite un feedback in univers si universul ne influenteaza viata, dupa modul cum gandim, simtim, traim. la cat de compex si la ce dimensiuni infinite are universul si cum totul functioneaza perfect, sunt de parere ca este posibil ca in alte galaxii, sa mai existe alte fiinte, bineinteles poate diferite de noi fizic sau total opuse ca existenta, insa cred ca mai exista. Distantele mari in mii de ani lumina fac posibila neintanlirea cu alte fiinte extraterestre.

marți, 7 iunie 2011

The best country ROMANIA


Salut,dupa ce am baut doua beri cu alcool, nu mai vad bine tastele va scriu: eu care as pleca si maine oriunde in lume, pentru o scurta perioada sau mai lunga. Ma simt obligat ca in tema dezbatuta de astazi sa spun si lucrurile care le vad eu in plus fata de alte tari. Intradevar Romania este tara tuturor lucrurilor posibile, dar asta nu insemna ca doar in varianta mai putin placuta. Capitalismul roman, afacerile care se fac in stil maraton(spun asta pentru ca si eu as vrea sa fiu milionar in euro peste noapte, sa dau un tun), sunt niste chestiuni si benefice nu doar mai putin placute. Bineinteles ca depinde in ce tabara te situezi ca sa ai o parere despre Romania, daca capitalismul nu ti se potriveste, mi se pare corect sa fii revoltat. Scriu acest post pentru ca pana acum in cele 40 de posturi publicate, evidentiam doar chestiunile negative si care nu merg in Romania, asa ca m-am simtit obligat sa scriu si despre partile bune ale acestei tari bogate. Da, Romania este o tara foarte bogata, de la geografie, clima la tot ceea ce inseamna cerere si oferta. Am invatat la economie in clasa a X-a, o chestiune foarte simpla ca atunci cand cererea este redusa si oferta ridicata, pretul scade. Atunci cand cererea este mare si oferta redusa, pretul creste, iar daca cheltuielile sunt mai mari decat veniturile, atunci apare imprumutul. Spun ca Romania este foarte bogata pentru ca in Romania totul este scump, foarte putine lucruri sunt mai ieftine decat in alte tari din europa, poate diferenta este in restaurante, insa in Romania totul este mai scump. Asta inseamna ca exista o cerere ridicata si asta duce la cresterea preturilor. Ceea ce inseamna ca o ducem bine. Pe bune acum in ce tara mai sunt atati oameni care o duc la un nivel ok, fara sa munceasca. Doar in Romania o duci bine fara sa muncesti. Numai vorbim de femei, cat de frumoase si cat de multe superbe sunt, enorm de multe, la orice pas vezi una care ar deveni o femeie de succes in revistele pentru barbati, pacat ca mentalitatea lor este axata doar pe bunastare, fara sa faca nimic, doar ca sunt femei. Nu generalizez, unele. Insa atunci cand ai comparatie afirm si eu ca un prieten "o gramada de tarance cu pretentii de printese". Insa fiecare dintre noi, are dreptul sa aleaga ce vrea sa traieasca asa cum vrea. Un lucru care ma uimeste, cred ca sistemul romanesc si toata harababura din Romania, a ajutat sa devenim un popor foarte destept. Pai sincer acum, doar daca mergi pe strada la noi, iti dezvolti toate simturile ca sa ajungi nevatamat la destinatia propusa. Ca simtul orientarii se dezvolta si este antrenat in fiecare zi in care te confrunti cu penibil( exemplu ca esti asigurat CNAS, platesti contributii la stat, insa nu poti primi nici o trimitere de la medicul de familie ca acesta nu a semnat contractul propus de casa, pentru ca nu este de acord cu noile cauze si u, dupa ce ca si asa sistemul sanitar este la pamant, nu primesti nimic, insa platesti o groaza de bani ca sa fii asigurat, nu poti primi nici macar o trimitere sau o reteta). Toate cazurile de penibil, te dezvolta, iti antreneaza creativitatea ca sa supravietuiesti si sa te orientezi. Nu sa fii un robot ca in sistemul american de exemplu.
Romania a fost declarata foarte tare in ceea ce priveste cluburile, tin minte ca Kristal Glam Club, era pe un loc fruntas intr-un top cu toate cluburile din lume. Deci asta inseamna ca ne place sa ne distram cu animatoare si sa platim note de mii de euro, ca altfel, daca ar fi ieftin nu ne-ar valoriza.
Ma simt mandru cand vad romani care fac cariera si devin de succes in orice tara din lume, romanii care au avut curaj sa infrunte alte natii, mai avansate. Toate aceste chestiuni arata ca romanii desi sunt etichetati, au potential si ca ei chiar pot. Pana si la chestiunile intime, media sta foarte bine.
Ce este de-a dreptul super in Romania, este faptul ca inca este o tara sigura si nu avem parte de atentate si tot felul de chestiuni de astea nu prea placute. Insa daca mai pupam mult in fund americanii, s-ar putea sa nu mai fie asa sigura.
Niciodata nu mi-a fost rusine sa spun ca sunt roman, desi s-a instrambat din nas. Insa, nici patriot nu sunt, ca sa ma comport in cauza. As forta sa spun ca sunt realist.

Sa fiti sanatosi si frumosi!

duminică, 29 mai 2011

Agresori & Agresati

HEY, nu citi in intregime acest post, risti sa-ti acorzi drepturi pe care nu simteai sa ti-le acorzi.

            
                Am primit niste mesaje pe diverse site-uri de socializare cu experiente si povestiri ale unei categori de oameni care se hranesc cu penibil si cu inducerea in eroare a celorlalti. Aici ma refer la cei care fac profile false sau isi pun in profil poze cu altcineva. Adica ma intreb, ce imagine de sine sa ai sau ce parere sa ai despre tine, cand incepi sa devii penibil sa te dai altcineva in mediul virtual, ca poate poate asa primesti mai multa atentie si socializare din partea unor persoane banale, care in viata reala nici nu te-ar remarca. Adica dupa parerea mea sa te dai nu stiu ce vedeta si sa iti ocupi majoritatea timpului jucand in numele altcuiva, care nu ti-a cerut sa-l reprezinti pentru mine asta inseamna ca acel om nu a construit nici o satisfactie pentru el, ca a trait degeaba. Chiar daca individul se simte bine la acel moment si primeste puterea dupa care este insetat(puterea ca si altii au aceleasi probleme ca el, ca si altii nu sunt iubiti, abstinenti, ca nu au parte de atentie sau pur si simplu sunt niste persoane cu o personalitate si fizic sters), puterea ca nu sunt singurii care nu duc o viata la nivelul dorit, care au insatisfactii. Aceste personaje nu isi dau seama, ca oamenii nu sunt perfecti, ei se concentreaza pe problemele lor si nu pe solutii, asa accentuand insuccesul, punad mai mult bete in roate viselor sau relaxari mult dorite.   

Si subit imi vin in minte si cei care nu stiu sa mearga mai departe. Stiti de ce cred eu ca un barbat desi s-a despartit de iubita lui, nu poate renunta sa o caute. Nu pentru ca a fost ea soarele de pe cer, el in acel moment o uraste profund si daca ar putea s-ar razbuna pentru ca l-a parasit, ci pentru ca el nu crede ca mai are sanse sa isi faca o noua iubita, mintea lui este intarita de faptul ca observa ca nu poate cucerii pe altcineva si atunci tot revine sa o caute pe fosta, spunad ca daca s-au cunoscut mai mult, sunt mai multe sanse ca relatia sa reinceapa. Insa daca ar aparea o tipa noua si el nu ar mai fi abstinent, ar trece mai departe, insa cu cat este mai disperat si mai orbit, cu atat tipa noua intarzie sa vina si uite asa tot o streseaza pe fosta. Citeam pe internet de unu care o suna pe fosta de 80-90 de ori in cateva ore. Iti dai seama ce energie consumata de ambele parti, ce conflict inutil, din pricina imaturitatii si pentru ca una din cele doua parti nu stie sa trateze.  Sunt de parere ca daca controlezi totul de la inceput, sfarisiturile sunt mult mai echilibrate si rezonabile. Desi am dat exemple in care barbatii sunt cei teroristi, asta nu inseamna ca femeile nu sunt. Exista posibilitatea si femeilor sa le plece mintea cu sorcova, ca si ele tot oameni sunt.
Imi scria astazi o tipa pe facebook, de un tip care dadea anunturi cu diverse joburi la care aplicau femei, se uita pe C.V., pe poza din CV si le suna, insa apelul nu era deloc unul formal sau dupa o tipologie a resurselor umane. Problema este ca nu se rezuma totul la atat, insista cu telefoanele, adauga mai multe anunturi si multe alte servicii care sunt disponibile pe diverse site de recrutare. Ma intreba ce sa faca, ca este super terorizata de individ. Paradoxul era, ca tipa nu era una comerciala, ci chiar mai mult, era o tipa care nu se facea remarcata, insa se pare ca in mintea agresorului, era modelul perfect, in mintea lui el avea sanse la un asemenea model pasnic si lipsit de aparare. Acesti indivizi nu isi aleg aleator victimele, ei simt prada usoara si care ofera pulpa dreapta spate toata. Fratica, solutia in toate aceste cazuri, cea mai constructiva solutie si unde toata lumea greseste, pentru ca o pune pe ultimul loc, din pricina increderii in sistem este plangere la organele abilitate. Stiu ca o sa spuneti, pai facem plangere degeaba, ca este pierdere de timp, ca nici nu intram bine in sectie sau nici nu ne este citita bine plangerea ca se incepe o ridiculizare a celor intamplate. Posibil sa fie si asa, insa asta este datoria fiecaruia, daca vrem sa avansam. Asa le facem si un bine celor care nu mai vad moral si cu bun simt lucrurile, care sunt abatuti de la drumul respectului,  pentru ca dupa o galeata cu apa rece, ii trezim. Pur si simplu chiar daca cazurile sunt diferite, apelezi la cei prin intermediul carora se face agresiunea, in cazul apelurilor poti reclama individul operatorului de telefonie, in cazul recrutarii online, la administratorii site-urilor. Insa, este foarte important sa se face si o plangere la politie, orice telefon memoreaza acum apeluri si toate sms-urile primite, mailurile si tot ceea ce este scris. Cu ajutorul operatorului si administratorului ti se pot pune la dispozitie oficial, pe hartie agresiunea, daca pot sa afirm asa. Daca credeti ca necesita prea multa energie, desi nu se compara cu terori care tin ani intregi si schimbare de numar si mai stiu eu ce, puteti sa mergeti direct la politie. Nu am apucat sa spun de ce este asa important sa mergeti la politie, pentru ca ramane acea plangere acolo, exista un precedent. Acest precedent aduce imediat protectia organelor abilitate, pentru ca daca lucrurile se complica, agresorul este direct vizat si nu se mai lungeste cu masurile. In alta ordine de idei, daca agresorul observa de-a lungul timpului ca nimeni nu „il intreaba de sanatate” s-ar putea ca situatia sa se inteteasca si chiar sa degenereze grav. Nu mai asteptati ca agresorul sa ajunga la momentul de luciditate, pentru ca nu exista garantie ca isi va reveni sau cand isi va reveni.
Orice persoana(prieten/a, rude, sot/ie),  care prezinta pericol pentru agresor, il poate face sa dilueze atacurile, insa asta nu inseamna ca se va si opri, acea plangere si caile legale sunt singurele care sunt cele mai constructive, care nu degenereaza si care iti aduc linistea la care visezi.  Ce solutii ai ca sa nu ajungi agresor si penibil, este sa nu dai curs ideilor spontane care iti vin in minte, sa astepti putin sa se aseze acele idei. Pulsiunile, instinctele primare ne duc uneori pe cai fara intoarcere, amana putin momentul de a pune in aplicare a pulsiunilor. Insa mai multe despre asta, intr-un viitor post. Sa fiti frumosi si sanatosi!



Educatie vs. Penibil

    In acest post o sa las formalitatile deoparte si o sa trec de partea prieteniei neconditionate. Fac asta nu de dragul postului ci asa simt.

    Prieteni trebuie sa imi da-ti dreptate ca educatia si penibilul nu pot fi prietene. Ele sunt total opuse si cum toata viata este o lupta, asa se da si intre educatie si penibil.

Aceasta lupta se da in fiecare dintre noi, fiecare baricada are membrii. Castiga baricada cu cei mai multi membrii, insa un criteriu foarte important este ca poate unii membri dintr-o anumita baricada pot avea o incarcatura mai puternica decat ceilalti din cealalta baricada. Ma refer la baricada educatiei, care dupa parerea mea desi membrii se imputineaza, ei sunt mult mai puternici ca baricada penibilului. Puterea baricadei cu membrii educatiei sunt mai puternici datorita faptului ca ei constientizeaza ce inseamna educatia si ce inseamna penibilul. Cei din baricada penibilului, habar nu au ca sunt penibili, ca poate daca ar fi constienti nu ar mai fi penibili. Este foarte simplu, daca vrei sa nu mai fii penibil trebuie sa intri in baricada educatiei. Insa acest fapt nu este o chestiune simpla, este a dracului de complicat. In primul rand trebuie sa vrei, ajungem si acolo. Hai sa aleg aleator cu ce tabara sa incep, dau cu banu si aleg sa incep cu tabara penibilului.

Tabara penibilului este la stadiul adolescentei, ea maturizandu-se cu fiecare zi, insa ea pare nemuritoare. Modele moderne par sa investeasca neconditionat in ea. Aceasta investitie vine din cerere, exista o mare cerere de penibil si atunci penibilul este cerut. Educatia fiind foarte plictisitoare si stresanta in comparatie cu penibilul. Deci intr-o concluzie simpla penibilul se dezvolta pentru ca este cerut. Eu presupun ca este cerut pentru ca hranesc persoanele mediocre. Repet este simplu sa fii penibil si mult mai greu educat. Educatia cere mari investitii banesti, timp si cognitive. Insa hai sa definim ce inseamna sa fii penibil, acest cuvant este unul foarte vechi, insa nu atat de vechi, cum este educatia, deci nu exista o coeziune la fel in cazul penibilului. Penibil inseamna tot ceea ce este suparator, jenant, o impresia neplacuta. Deci definitia penibilului nu este foarte clara, aici apare si problema, de ce cei din tabara penibilului nu realizeaza ca au ales aceasta tabara. Multi au ales-o pentru ca asa era cerinta, cerinta inseamna profit, deci ce mai conteaza ca esti penibil atat timp cat nivelul tau de trai este ridicat. In schimbul educatiei, nu stau la fel lucrurile, ea nu pune accent pe niveulul de trai, pentru ca de multe ori investitiile in ea, lasa unii membrii din acea tabara fara resurse prea mari materiale. Dar sa nu creez o imagine falsa si sa spun ca toti cei din tabara penibilului au o bunastare. Doar cei care se implica sa dea cereri de penibil, penibil au, restul sunt doar membrii, fara sa stie exact ca sunt penibili. Insa sa nu numim membrii din tabara penibilului oportunisti doar pentru ca se sacrifica sa ofere penibil, pentru ca asta se cere si este mult mai simplu, decat sa oferi educatie. Trebuie sa vrei cu adevarat sa fii educat, pentru a primi educatie, trebuie sa iti sacrifici timpul pretios pentru tot felul de activitati educationale si pe langa asta, toate acele activitatii nu sunt deloc ieftine. Penibilul este ieftin si accesibil pentru oricine, de aceea tabara lui se mareste cu fiecare zi. Educatia este definita prin pregatire, crestere, cultivare, hranire a individului pentru a devenii un activ al vietii sociale. Doar din definitie ne dam seama ca nu este deloc simplu, ca educatia face diferenta in viata de zi cu zi.

Dupa definitia data mai sus, as spune ca membrii din tabara penibilului sunt deranjati si se lupta ca sa suporte sa functioneze normal intre membrii din tabara penibila, adica sa treaca cu vederea peste lipsa de bun simt, de moralitate, de rezonabilitate si RESPECT.

De multe ori apar conflicte datorita respectului, cei din tabara penibilului nu cunosc bine termenul, ei au o imagine conturata ficitiv si au impresia ca acea imagine este tot ceea ce conteaza. Lipsa de educatie ii ajuta sa aibe acea imagine. Insa daca ar dori sa treaca in tabara opusa, atunci ar insemna sa constientizeze si sa regaseasca din tabara penibila, ceea ce nu ar fi deloc confortabil psihic. Atunci psihicul cu nenumaratele sale mijloace de aparare, creaza tot felul de rezistente si astfel tot felul de raspunsuri, fara nici o baza, insa confortabile mintii. Acele afirmatii sunt cele care apar fara nici o cunostinta de cauza sau fundament, insa par ca sunt intemeiate si cu vaste cunostinte. Doar repetarea lor le dau de gol, daca nu ar fi repetate atat de des, nu ar atrage atata atentie si deci ar pune in avantaj tabara membrilor educatiei.
Razboiul intre educatie si penibil, este in plina desfasurare, cu usoara tenta de izbavire din partea taberei penibilului, insa asta nu inseamna ca vor si castiga. Pana cand nu se ajunge ajunge la deznodamant, nimeni nu stie cine castiga, iar pana la deznodamant poate fi o vesnicie, nimeni nu stie cat poate dura acest razboi.

Fiecare dintre noi ne alegem o tabara si incepem sa luptam impotriva celeilalte tabere. Cu dorinta sa castigam si ca totul sa fie clar intr-o zi, cine merita cu adevarat trofeul si ce membri merita adevaratele medalii. Nu stiu daca se va afla in viata asta, insa sper sa nu dureze asa mult acest razboi, ca cei mai puternici sa castige in cele din urma. Diferenta in tot razboiul o va face cu singuranta educatia, cum educatia face diferenta in fiecare individ, fiind atat de simplu sa fii suparator si sa ii deranjezi pe cei din jur, cum face tabara, curentul pot spune acum, al penibilului.

Sa castige repectul sau "bunastarea" prin lipsa de moralitate fata de semeni!

Pe curand.....
Cu drag,
Catalin Movileanu

marți, 24 mai 2011

De ce iubim femeile?! by Mircea Cartarescu

                                                sursa: realitatea.net
De ce iubim femeile Pentru că au sâni rotunzi, cu gurguie care se ridică prin bluză când le e frig, pentru că au fundul mare şi grăsuţ, pentru că au feţe cu trăsături dulci ca ale copiilor, pentru că au buze pline, dinţi decenţi şi limbi de care nu ţi-e silă. Pentru că nu miros a transpiraţie sau a tutun prost şi nu asudă pe buza superioară. Pentru că le zâmbesc tuturor copiilor mici care trec pe lângă ele. Pentru că merg pe stradă drepte, cu capul sus, cu umerii traşi înapoi şi nu răspund privirii tale când le fixezi ca un maniac. Pentru că trec cu un curaj neaşteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru că în pat sunt îndrăzneţe şi inventive nu din perversitate, ci ca să-ţi arate că te iubesc. Pentru că fac toate treburile sâcâitoare şi mărunte din casă fără să se laude cu asta şi fără să ceară recunoştinţă. Pentru că nu citesc reviste porno şi nu navighează pe site-uri porno. Pentru că poartă tot soiul de zdrăngănele pe care şi le asortează la îmbrăcăminte după reguli complicate şi de neînţeles. Pentru că îşi desenează şi-şi pictează feţele cu atenţia concentrată a unui artist inspirat. Pentru că au obsesia pentru sub-ţirime-a lui Giacometti. Pentru că se trag din fetiţe. Pentru că-şi ojează unghiile de la picioare. Pentru că joacă şah, whist sau ping-pong fără sa le intereseze cine câştigă. Pentru că şofează prudent în maşini lustruite ca nişte bomboane, aşteptând să le admiri când sunt oprite la stop şi treci pe zebră prin faţa lor. Pentru că au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minţi. Pentru că au un fel de-a gândi care te scoate din minţi. Pentru că-ţi spun „te iubesc" exact atunci când te iubesc mai puţin, ca un fel de compensaţie. Pentru că nu se masturbează. Pentru că au din când în când mici suferinţe: o durere reumatică, o constipaţie, o bătătură, şi-atunci îţi dai seama deodată că femeile sunt oameni, oameni ca şi tine. Pentru că scriu fie extrem de delicat, colecţionând mici observaţii şi schiţând subtile nuanţe psihologice, fie brutal şi scatologic ca nu cumva să fie suspectate de literatură feminină. Pentru că sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia şi proza lumii. Pentru că le înnebuneşte „Angie" al Rolling-ilor. Pentru că le termină Cohen. Pentru că poartă un război total şi inexplicabil contra gândacilor de bucătărie. Pentru că până şi cea mai dură bussiness woman poartă chiloţi cu înduioşătoare floricele şi danteluţe. Pentru că e aşa de ciudat să-ntinzi la uscat, pe balcon, chiloţii femeii tale, nişte lucruşoare umede, negre, roşii şi albe, parte satinate, parte aspre, mirându-te ce mici suprafeţe au de acoperit. Pentru că în filme nu fac duş niciodată înainte de-a face dragoste, dar numai în filme. Pentru că niciodată n-ajungi cu ele la un acord în privinţa frumuseţii altei femei sau a altui bărbat. Pentru că iau viaţa în serios, pentru că par să creadă cu adevărat în realitate. Pentru că le interesează cu adevărat cine cu cine s-a mai cuplat dintre vedetele de televiziune. Pentru că ţin minte numele actriţelor şi actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri. Pentru că dacă nu e supus nici unei hormonizări embrionul se dezvoltă întotdeauna într-o femeie. Pentru că nu se gândesc cum să i-o tragă tipului drăguţ pe care-1 văd în troleibuz. Pentru că beau porcării ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilia Coke. Pentru că nu-ţi pun mâna pe fund decât în reclame. Pentru că nu le excită ideea de viol decât în mintea bărbaţilor. Pentru că sunt blonde, brune, roşcate, dulci, futeşe, calde, drăgălaşe, pentru că au de fiecare dată orgasm. Pentru că dacă n-au orgasm nu îl mimează. Pentru că momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineaţă, când timp de o oră ronţăiţi biscuiţi şi puneţi ziua la cale. Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbaţi, nici altceva. Pentru că din ele-am ieşit şi-n ele ne-ntoarcem, şi mintea noastră se roteşte ca o planetă greoaie, mereu şi mereu, numai în jurul lor.

Manipulare si persuasiune...part. I

Dragi prieteni,

in fiecare dintre noi exista dorinta de a manipula, de a convinge pe ceilalti sa faca ceea ce vrem noi. Aceasta manipulare pe langa ca este in fiecare dintre noi ea incepe de cand ne nastem. De cand ne nastem incepem sa fim manipulari, sa fim convinsi sa fim cuminti ca altfel suntem vandu-ti la tigani sau sa nu punem mana pe nu stiu ce pentru ca este caca. As baga aici si santajul emotional, cum era in d-l Goe " vrei sa moara mama?!".

Daca manipularea este in fiecare dintre noi, inseamna ca este si pretutindeni, este peste tot imprejurul nostru. Inseamna ca in fiecare secunda, in fiecare zi cineva incearca sa ne convinga ca alegerile pe care le facem sunt ale noastre subliminal, indirect sau chiar in mod direct. Continuare part. II

luni, 23 mai 2011

Comparatia

Tocmai ce am iesit din baie, am luat halatul pe mine si in timpul imbaierii, mi-a venit in minte aceasta figura de stil, comparatia.

Era cea mai simpla figura de stil din liceu, o recunoasteam cel mai usor, comparatia si epitetul metaforic( nu pot sa uit exemplul esti o fata ca de zahar). Insa aceasta figura de stil nu mi-a iesit asa intamplator, ci datorita incarcaturii pe care o aduce ea dintre noi si ce influenta psihologica de grad major are.

Pana sa ajungem la ceea ce ma gandeam cand cadea apa uda pe mine sa citez niste chestiuni de pe wikipedia.


Figurile de stil sunt procedee prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt sau construcția gramaticală uzuală pentru a da mai multă forță unei imagini sau expuneri. În prezentarea celor mai importante figuri de stil se ține seamă de gradul lor de complexitate și de relațiile care se stabilesc între ele.
Figurile de stil pot fi definite drept cuvinte sau grupuri de cuvinte (expresii) ce modifică raporturile firești dintre semnificant și semnificat. Modificarea este înregistrată ca o deviere de la modul curent, „normal” în care se realizează corespondența dintre obiectul desemnat și cuvântul ce-l denumește.

Comparația

Comparația este una dintre cele mai frecvente figuri de stil și constă în alăturarea a doi sau mai mulți termeni cu scopul evidențierii primului termen.
             In fiecare zi comparam orice, oricare dintre noi a comparat cel putin de cateva ori in viata, ori ca vroiam sa achizitionam un anume produs, ori ca ne intrebam care situatie este mai benefica pentru noi. Paradoxul este ca figura de stil "comparatia" este intradevar cea mai frecventa, apare la orice pas. Asta nu ca ar fi de bine, este exact ca si chestiunea in care iti dai seama ce anume se cere intr-o tara observand ce vezi cel mai des pe strada. In romania de exemplu observi farmacii si banci la orice pas, ceea ce ma duce cu parerea ca romanii sunt mari consumatori de credite si pastile, daca pot spune asta putin fortat. 
        Ceea ce mi-a venit in minte in timpul imbaierii a fost ca aceasta figura de stil este cea mai distructiva pentru om, pentru ca intotdeauna exista ceva mai bun si ceva mai prost, oricare situatie ar fi, oricine am fi. Cu cat comparam mai mult cu atat devenim mai tristi si mai pesimisti. Sa nu uitam ca si anume comparatia apare intr-o multime de forme de la varsta la diverse stari. Adica exista comparatie si atunci cand spui ca Berlinul este de doua ori mai mare ca Bucurestiul. Cu siguranta este necesara comparatia cand vrei sa faci o investitie, insa cu siguranta nu inseamna ca decizia luata in urma diverselor comparatii, este si cea mai buna. Oamenii sunt mai schimbatori decat isi imagineaza si asa totodata si situatiile. Atat timp cat alegi un drum, nu vei stii niciodata cum este drumul pe care nu l-ai ales, oricare ar fi. Tot ceea ce inseamna drumul ales inseamna doar imaginatie si presupunere. Cum stau lucrurile cu adevarat, nu vei stii niciodata si de asemenea nu vei stii ca acel drum pe care l-ai ales a fost cel mai bun din urma comparatiei. Asta e si partea frumoasa cand esti om, viitorul este misterios si nu stii ce iti rezerva. 

       Comparatia este cea mai periculoasa figura de stil, fereste-te cat poti de ea si nu o folosi decat la grea nevoie. 
                                                                            Jules Verne

luni, 16 mai 2011

La multi multi multi multi ani!

An de an, intr-o zi anume din an, vine ziua in care noi ne-am nascut. O zi speciala pentru oricine, chiar daca unii nu vor sa creada asa. Nu stiu daca vei petrece de ziua ta sau cum se spune in popor "iti vei tine ziua", insa in general oamenii se  agita ca acea zi sa fie speciala pentru ei. Motivul de sarbatoare ar fi ca ai mai trait un an, iar altii sau poate cate un pic, in fiecare dintre noi se amplaseaza o pseudo tristete si anume ca ai mai imbatranit un an. Insa oricat de tanar te-ai simti sau batran timpul este cu siguranta conceptul care nimeni nu il mai poate pacali. Ce atatea cuvinte fara noima, ceea ce vreau sa spun este ca, cel mai important lucru din viata unui om, inainte de toate este sa traieasca! Oricare ar fi traiul, important este sa traim! Fiecare dintre noi avem cel putin odata un moment cand ne gandim oare cum ar fi viata fara noi sau m-am saturat sa lupt ca maine sa fiu mai bun. Cu siguranta mai devreme sau mai tarziu, orice viata am avut sau avem sau vom avea constientizam ca cel mai important este ca am trait acel an si nu ca am imbatranit.

La multi ani incaodata!
Sa iti fie bine si frumos!
ps: nu uita universul este conturat si prin prizma ta!

Cu drag,

Catalin Movileanu

duminică, 15 mai 2011

Modele in lumea moderna

"Suntem aia care l-am mierlit pe Ceausescu"
Dupa 20 de ani Romania a avansat mult si avanseaza incet si sigur, acum traim in capitalism.
Problema este ca ajungi la un moment dat sa alegi ce drum te duce acolo unde iti doresti sa ajungi, acolo unde viata ta este asa cum vrei. Modele moderne iti arata ca nu are rost sa alegi o facultate(care acum a devenit inconstinet obligatorie, pentru ca toti o au) pe care dupa ce o termini nu te ajuta cu nimic(40 % cred ca lucreaza pe posturi care nu au ca cerinta studiile superioare, pest 70% cred ca cei activeaza in alt domeniu decat cel care a fost studiat in facultate) sau alegi modelul modern in care sa te focalizezi pe cum sa faci cat mai multi bani, necontand educatia ta(educatie care ar fi destul de scumpa, ca investitie). Pentru ca ai o groaza de modele care iti arata ca asa este just: Bercea Mondialul cu o avere de 4 milioane de euro care nu stie sa citeasca, hai sa ne imaginam ca Bercea are nevoie de o secretara sau vrea sa isi faca un site sau mai stiu eu ce. Vii tu cu studii superioare ca sa faci un ban, sa traiesti si el te denigreaza si te injoseste pentru ca el plateste(este doar un exemplu, nu stiu daca asa stau lucrurile, insa cu siguranta multi din cei care reprezinta modelele noastre de bogatie si de succes, fac asa). Banul este cel care te face puternic in capitalism! Desi este la moda sa ai o facultate, sa ai o dimploma, cred ca in scurt timp se va mai schimba balanta in detrimentul modelului modern. Industria de facut bani ai institutiilor care iti ofera educatie, castigurile sunt invers proportionale cu serviciile oferite. Ajungand multe din ele sa iti vanda produsul Diploma!

Modelele Moderne iti arata ca nu are rost sa stai sa pierzi timpul prin scoli ca dupa aceea sa faci foamea, ele te imping sa alegi de tanar cai care sa iti aduca bani(paparazzo - freelancer de exemplu)

Multi au ajuns in acest model datorita imprejurarilor favorizate de sistem, ma tot intrebam de ce la partile rele despre Romania, stam prost la o multitudine de domenii: cultura, educatie, transporturi, medical, turism si multe altele. Intr-o zi mi-a venit un raspuns in minte si unul plauzibil, au fost aduse intentionat la sapa de lemn, pentru ca asta a fost INTERESUL. Interesele schimba cursul logic al unor situatii, persoane, instututii. Interesul face sa se ofere ce se cere, interesul face ca sa nu primeze cursul moral si bineintentionat. Toate sunt in paragina pentru ca asa a fost interesul, pentru ca dupa aceea sa se faca bani. Ajungem de unde am plecat, banii conteaza si nu cate studii si burse ai obtinut, asta e Modelul. Tu cand alegi sa studiezi, te gandesti pentru ca sa activezi la un nivel in care sa iti aduca banii pentru un trai civilizat. Insa rareori se si intampla asa, oricat de bun ai fi, daca nu ai bani nu ai cum sa faci ceva in Romania. Spatiile de emisie sunt umplute cu persoane publice penibile, are rating maxim Oana Roman cand ne arata pozele din excursia ei de nu stiu unde( si noi putem merge la milano) , penibilul este peste tot, incep sa cred ca se simte ca la el acasa, insa asta se cere, asta se ofera. Cerere = oferta= bani! Daca am ajuns asa de josnici in ultima perioada incat manipularea sa fie exact la cele mai existentiale nevoie, s-au umplut ziarele de femei goale pentru a fi vandute.


marți, 10 mai 2011

Fericirea

Una din cele mai grele definitii si raspunsuri sunt legate de fericire. Fiecare are o fericire unica si anumite lucruri il fac fericit. Cu cat lucrurile sunt mai mici, cu atat esti fericit mai usor si mai constant, insa opusul cu atat cat poti avea totul cu atat esti mai nefericit de lucruri mici. Regula principala din puctul meu de vedere ca sa fii fericit este sa apreciezi ceea ce ai. Daca intotdeauna te gandesti la ce nu ai, nu ai cum sa ai stare prea placuta, pentru ca oricine ai fi, mereu iti lipseste ceva. Oamenii in general is doresc ceea ce nu au si nu apreciaza ceea ce au, de aceea de multe ori sunt nefericiti pentru ca nu au apreciat ceea ce aveau si pierd. Pierd lucruri, relatii, persoane, situatii si asa mai departe. Astazi va voi scrie un scurt ghid care sa te ajute sa mai puna ceva fericire in viata ta. Acele lucruri mici care iti aduc o stare de bine.
 1. Zambeste, cu totii stim ca atunci cand zambesti dai o stare de bine celor din jur si asa lucruri frumoase atragi asupra ta, pe langa asta cu cat zambesti mai mult muschii implicati zambetului trimit creierului mesajul ca esti fericit, primind feed back o stare de bine. 
2. Canti, atunci cand cand la fel ca si la zambit, organismul produce niste substante chimice care iti dau o stare de bine. Sa fim seriosi cand cantam nu prea mai avem timp sa ne gandim la lucruri mai putin placute, asa ca canta cand ai diferite activitati(faci baie, gatesti, esti in trafic, etc), de aici ar fi bine sa canti cand nu te incearca sentimente prea bune sau cand ai anumie frustrari.
3. In ultima vreme din cauza situatiilor in care se indreapta tara toti mai multi oameni sunt pesimisti si se plang. Acesta nu este un comportament bun pentru tine, acestia te influenteaza sa vezi viata negru si totodata sa intri intr-o stare negativa. De aceea trebuie sa ai un anturaj numai de oameni pozitivi si de calitate, asa ca sa te distrezi si cu capacitatile lor sa treci cu bine peste chestiunile mai putin placute. 
4. Razi, stim cu totii ca atunci cand radem, uitam si in cele mai grele momente de lucrurile gri din viata noastra. Rasul te deconecteaza, in orice situatie ai fi, el este o modalitate buna pentru a depasi provocarile fizice si emotionale. Daca nu puteti rade, atunci incercati o terapie prin ras. 
5. Fa miscare, misca-te. Orice activitate fizica, sportiva iti da o stare de spirit buna. Fa ce miscare iti place si observa cum starea ta de spirit se schimba(sex, dans, sport, yoga, orice fel de miscare).
6. Fii creativ Creativitatea este o modalitate foarte bună de a găsi fericirea. Gandeste-te de lucruri pe care oamenii de creatie le fac pentru un trai sau ca hobby şi observaţi cât de mult fericire le dă( deseneaza, picteaza, scrie o poiezie, gateste ceva nou, gradinarit)
7. Cu cat te imbratisezi mai mult, cu atat hormonii iti dau o stare de relaxare si de bine. Imbratisarea este o chestiune pozitiva.
8. Starile de conflict nu iti dau o stare de bine, atunci cand esti intr-un conflict alege calea care iti ofera fericire. A fi fericit si a fi drept nu prea merg pe acelasi drum. Atunci cand ai dubii alege varianta care te face fericit.
9. Atunci cand esti posomorat, cand psihicul tau este la pamant, gandeste-te la un viitor luminos si recita "aceasta stare va trece".
10. In toata viata omului, copilaria este cea mai frumoasa pentru ca este cea mai inocenta si lipsita de responsabilitati. Lucrurile copilaresti te fac sa te simti tanar si fresh, fa lucruri care le faceai in copilarie(tobogan, leagan, diferite jocuri), noi nu oprim jocul pentru ca imbatranim, noi imbatranim pentru ca oprim sa ne jucam.
11. Fii bun si fa gesturi mici si frumoase fata de semenii tai, lasa pe cineva sa se incadreze pe drumul tau de pe un drum fara prioritate, spune lucruri frumoase celor din jur, ofera ajutorul tau.
12. Fii recunoscator si multumeste pentru tot ce ai primit in viata.
13. Mediteaza, gaseste o relaxare si simtate confortabil asa relaxand si mintea(muzica, o baie, cristale, lucruri mici care iti dau o stare de bine si te refac).


In concluzie poti alege tu in viata daca sa fii fericit sau nu, nimeni sau altceva. Fericirea se cladeste ca o casa, usor usor pana cand ajunge sa fie locuita. Compuneti fericirea pentru nimeni nu iti poate spune ce te face fericit, nimeni nu poate realiza fericirea in locul tau. Este decizia ta daca alegi sa fii fericit.  

joi, 5 mai 2011

Cea mai responsabila meserie din lume!

Nu stiu daca o putem numi meserie, insa cu siguranta este cea mai responsabila si care cere multa investitie. Investitia fiind pe toate domeniile de la timp, energie la bani. Aceasta meserie este cea de parinte, sa cresti un copil sanatos fizic si psihic este o mare realizarea. Intotdeauna ma gandesc cat de greu se creste cu adevarat un copil, mai ales cand citesti carti de psihologia copilului si iti dai seama cat de vulnerabil este totul si cum fatul simte din burta daca este dorit sau nu. Cum ei inteleg tot ce se intampla in jurul lor din primele clipe din viata. Cum primii ani din viata decid toata viata adultului, cum afirmatia "cei sapte ani de acasa" nu este deloc intamplatoare. Adultii sunt prizonierii copilariei lor!

Psihologia spune ca un om in deplinatatea facultatilor mintale isi doreste copii. Bucuria de a avea un copil nu trebuie amestecata cu multi factori care nu isi au locul. Nu ii voi enumera pentru ca sincer chiar nu imi face placere. Spunand doar in final ca a creste un copil nu inseamna doar mancare si timpul trecut, ci mediul si mai ales educatia oferita. In anul al II-lea de facultate la cosiliere educationala cu o super profa Elena Anghel, mi-au ramas in minte niste afirmatii, niste randuri care au o mare incarcatura si care m-au facut sa ma gandesc serios la momentul in care voi deveni parinte. Ma gandesc ca sa devin parinte atunci cand as putea sa ofer acea educatie amintita mai sus, insa aceasta educatie nu are niste etape, factori stabiliti, ci se refera ca si anume copilul meu sa aibe bun simt, moralitate si politete. Daca citesti carti de psihologia copilului te crucesti cate chestii afli si cum fiecare actiune si cuvant influenteaza copilul. In atatia ani de crestere pana sa ajunga la maturitate cu siguranta nu poate creste numai in lapte si miere. In concluzie poti fi un parinte model, insa nu ai cum sa fii parintele perfect, pentru ca sunt o multime de situatii din sfera copilului tau care nu depind propriu-zis de tine. Insa sunt sigur ca multi adulti sufera de contestarea celor din jur, din pricina copilariei si cresterii primite de la parinti. Cuvintele care m-au impresionat maxim si care nu si-au pierdut incarcatura pentru mine si dupa ani:



Cum se formează copiii noştri?
„Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne;
Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi;
Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi;
Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea;
Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi;
Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia;
Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi;
Dacă triesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători;
Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea;
Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea;
Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubescă;
Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine;
Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să ai un ţel
Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă să fie generoşi;
Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr;
Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi;
Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul;
Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi;
Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume.”
(D.L. Nolte şi R. Harris, 2001

joi, 28 aprilie 2011

Fenomenul Social Romanii au Talent

Acest concurs renumit in toata lumea  a adus mari controverse legate de marele castigator al si marelui premiu in valoare de 100.800 de euro net. Oricare ar fi fost castigatorul se atragea asupra sa o controversa pentru ca fiecare dintre noi il simpatiza pe unul sau pe altul din cei ultimii 12 finalisti. Eu de exemplu am simpatizat pe unii care nu au ajuns in finala si ii consideram talentati. Simpatizarea este simpla cum se producem, simpatizam pe cei care ne seamana intr-o mai mare masura, ii simpatizam pe cei in care ne regasim intr-un procent mai ridicat. Ii simpatizam pe cei cu care avem o proiectie despre persoane dragi de pe parcursul vietii noastre si tot de aceea nu ii placem pe unii, chiar daca nu i-am cunoscut niciodata personal sau ii vedem la prima vedere, proiectam o persoana mai putin placuta cu care am interactionat in viata noastra, posibil in copilarie.
Romanii au talent este o emisiune care a fost in toata lumea si intr-un final cum se intampla am copiat-o si noi. In primul rand dupa parerea mea toti cei peste 6000 de participanti au fost castigatori, au castigat experienta unui concurs de asemenea succes. Misterioase sunt caile domnului si uite asa cu siguranta multe alte talente desi au participat nu au ajuns asa departe ca finalistii, poate unii chiar mai talentati nu au trecut de preselectii, poate unii mult mai talentati nici nu i-am cunoscut in preselectii.
Insa hai sa definim talentul pentru a  merge mai departe pe aceasi unda cu explicatiile dictionarului:
TALÉNT, talente, s.n. Aptitudine, înclinare înnăscută într-un anumit domeniu; capacitate deosebită, înnăscută saudobândită, într-o ramură de activitate, care favorizează o activitate creatoare. * Loc. adj. De talent = talentat. **Persoană înzestrată cu aptitudini remarcabile. - Din fr. talent, lat. talentum.
TALÉNT s1. vaptitudine2. vmăiestrie3. vîn-demânare.
Acum de la definitia data, intre cei 3 finalisti, clar se incadreaza cel mai bine Nanau Narcis Iustin, il putem incadra si pe Dinu pe o pozitie superioara, nu stiu daca pe locul 2 sau 3, insa cu siguranta si el are talent, insa nu si originalitate. Fenomenul exceptional care apare este ca Tutu Adrian si anume castigatorul, nu ca nu ar avea talent. Insa daca luam in calcul dificultatea reprezentatiilor au fost sub unele din celelalte demonstratii. Insa poporul roman a votat pentru un mesaj si pentru o poveste. Chestiunea cea mai interesanta si controversa de aici a plecat, cum ca el nu ar fi forte talentat, insa a castigat cu mesajul si povestea lui. Intr-o concluzie simpla pai nu este si acesta un talent sa detronez oameni cu aptitudini mai remarcabile ca tine, nu este si acesta un talent sa detronezi cu o melodie creata in tren, in 30 de minute? Eu spun ca da!
Colegii de ai mei se mirau cum de a fost atat de votat de romani, pai asa ii intreb si eu, cum de nikita si alte personaje penibile, fara pic de educatie, fac atata rating. Insa acesta nu este o comparatie valida, cu cea de ce a fost votat de peste 600.000 de oameni. Ci pentru ca Romania la acest moment este intr-o criza de identificare, noua generatie nu mai este patriota si Tutu Adrian a devenit un exemplu. Trebuie sa apreciem ca desi Romania ne ofera atat de putin, Tutu Adrian a venit cu un mesaj care ne face sa ne intoarcem la traditie si la familie. Cu siguranta nu era de locul 1, insa cu siguranta cel de locul 1, va fi de locul 1 in cariera lui si ma refer la Nanau Narcis. Timpul va delibera daca cineva are sau nu talent cu adevarat, este usor sa contestam, dar este greu sa sustinem. Cu totii sunt castigatori, cu totii acum au o sansa in plus, pentru ca si anume conteaza unde ajungi si nu imprejurarile cum ai ajuns acolo. Nu ma intreba cine am fost, intreaba-ma cine sunt. Asta e viata si trebuie sa acceptam legile ei, acest fenomen nu se intampla doar in Romania, ci peste tot in lume. Castigatori sunt cei care au fost ajutati de imprejurari, nu intotdeauna castiga cei care merita. Viata dupa cum stim cu totii este nedreapta si asa nu ne ramane decat SPERANTA.
Salve. 




Sursa Youtube: http://www.youtube.com/watch?v=6xsGcOhfKt4

Cate sedinte sunt necesare pentru a indeparta un tatuaj?

CATE SEDINTE SUNT NECESARE PENTRU A INDEPARTA UN TATUAJ? Publicat de 23 iunie 2020 de  catalinmovileanu Salutare, Dupa pret, prima intrebare...