La multi ani!

La multi ani, tuturor!


La multi ani, Catalin Movileanu BLOG!

Catalin Movileanu BLOG merge spre sase ani de existenta. Mi-am facut cont pe blogger.com, in

iunie 2008. In acele vremuri incepeam sa-mi indrept atentia de la Consilier de Campanie Electorala la Personal Trainer ( antrenor de fitness). Implineam 22 de ani si aveam multe de spus.

In acele vremuri nu incepuse boom-ul blogurilor. Cred ca erau cateva mii la nivel mondial. Astazi sunt sute de mii!

In acesti ani, Catalin Movileanu BLOG a adunat 100 de articole personale pe diferite teme. Toate avand un mesaj comun: Educatia face diferenta!

Nascut intr-o familie monoparentala, fara radacini intr-o familie buna si numeroasa, cu o slujba de vatman si studii primare, am constientizat cat de importanta este educatia pentru reusita in viata. Cat de importanta este educatia pentru a trai frumos si in armonie cu ceilalti; gandindu-ne la viata ca la un om care se priveste in oglinda vietii si primeste exact ceea ce proiecteaza in acea oglinda. Cand spun a reusi in viata ma refer strict la un caracter frumos. Desi in comparatie cu alte realizari, pare cel mai usor de realizat. El este de fapt cel mai greu de realizat pentru ca cere cele mai multe resurse, timp si o implicare profunda. Oamenii minunati sunt incercati de multe, si doar cei care au destula rabdare primesc la un moment dat rasplata pe masura lucrurilor bune facute in viata. Rasplata nefiind una neaparat materiala, ea luand diferite forme (oameni minunati, o familie sanatoasa fizic si psihic, o jumatate care pare a fi un inger pazitor etc.).

Catalin Movileanu BLOG, a avut mii de vizitatori unici de-a lungul vremii si spera sa fi inspirat macar unul. El avand o misiune clara: de-a influenta oamenii sa aleaga drumul integritatii/onorabilitatii.

Paginile blogului au fost deschise de peste 172.000 de ori si niciodata nu s-a gandit ca acesta sa abordeze postari comerciale sau orice ar fi devenit independent de mentalitatea autorului doar pentru a avea de castigat pe plan financiar (reclame, articole comandate) sau pe alte planuri mai putin onorabile (de-a cucerii femei sau a manipula).

Articolele nu vin cu solutii concrete asupra unor probleme sau cu o abordare de maestru in ale dragostei sau femeilor (chestiuni ce prind la public).

Articole de pe Catalin Movileanu BLOG au fost preluate pe alte bloguri si comentate de sute de internauti.

Catalin Movileanu BLOG, nu prea a tras comentarii directe pe blog, doar cateva sute. Ceea ce arata ca cei care acceseaza Catalin Movileanu BLOG nu simt nevoia sa ofere un feed-back celor citite.

Catalin Movileanu BLOG, este si a fost accesat din tari ca: SUA (7736), Italia (4889), Spania (4023), Germania (2588), Regatul Unit (2137), India (739), Ucraina (1814), Republica Moldova, Tarile de Jos, Elvetia si Indonezia.

Cea mai de succes luna a fost aprilie 2012 cand a fost accesat de 41.000 de ori.
Cea mai de succes postare a fost Primul pas catre American Dream de peste 3000 de ori.
Principalele site-uri/motor de cautare de unde a fost accesat a fost: google.com si facebook.com.
A fost accesat de pe toate sistemele de operare (cel mai popular fiind Windows 89%), iar browser-ul favorit fiind Mozile Firefox (32%) urmat de Chrome (30%).

Catalin Movileanu Blog, a avut o abordare subiectiva si cat mai concisa. Articolele fiind scrise dupa mentalitatea autorului, spontan si sincer.

Acestea fiind spuse, ma uit in viitor si imi dau seama cate teme mai sunt de dezbatut si cate articole de scris. Articole despre Puterea Gandului, Intrebari si noi invataminte, vor inceapa sa apara de la inceputul anului 2015.


La multi ani! Un an mai bun!

Sa va fie bine si frumos! Va Țuc!

Scrisoare adresată de Alexandru Vlahuţă fiicei sale Margareta când aceasta a împlinit şaptesprezece ani…

Să trăieşti, Mimilică dragă, şi să fii bună, - să fii bună pentru ca să poţi fii fericită. Cei răi nu pot fii fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că, mai întâi cei răi nu pot fi iubiţi, şi-al doilea... al doilea... de! Norocul şi celelalte „pere mălăieţe” care se aseamănă cu el vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare şi-n tine-nfloreşte şi leagă rod, când ţi-ai pregătit sufletul pentru ea. Şi pregătirea este o operă de fiecare clipă, - când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce-ai înşirat şi iar trebuie s-o iei de la început. De aceea şi vezi aşa de puţini oameni fericiţi... Atâţi câţi merită...

A, dacă nu ne-am iubi pe noi aşa fără măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit sau ne-am surprins asupra unei răutăţi ori asupra unei fapte urâte, dacă, în sfârşit ne-am examina mai des şi mai ales cu nepărtinire (lesne-i de zis), am ajunge să răzuim din partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi necinstire murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură. Se ştie că durerea e un bun sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora.

Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce să vrei. Şi văd c-ai început să ştii asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai început să observi, să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi singură drumul cel adevărat!

Aşa, Mimilică dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată de câte ori deşertăciunea te îndeamnă să strigi : „Uitaţi-vă la mine!”. Dar mai ales aş vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău acestea: Să nu faci nici o faptă, a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată.

Păstrează scrisoarea aceasta. Când vei fi de 50 de ani ai s-o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu s-o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi.

Te îmbrăţişează cu drag,
Al. Vlahuţă

Probleme

Cand spui om, spui probleme!

Nu exista fiinta pe lumea asta care sa nu aiba probleme!
Psihologia spune ca rezolvarea unei probleme trebuie in prima faza amanata, dar niciodata abandonata. Poti avea probleme doar din faptul ca zilnic trebuie sa-ti satisfaci anumite nevoi (hrana, somn, sex, iubire, socializare, apartenenta etc.).

In concluzie cat timp traiesti ai parte de probleme pe care trebuie sa le rezolvi. Deci viata inseamna si probleme. Unele probleme rezolvate dau satisfactii, dar doar pentru o anumita perioada de timp.
Cu cat cresti pe scara sociala cu atat apar mai multe responsabilitati (deci probleme). Cu cat detii mai multe cu atat ai si mai multe probleme de rezolvat. Cand nu exista resursele necesare, creste si stresul si uite asa suntem mai putini fericiti si in timp chiar mai bolnaviciosi. Stresul are un impact important asupra sanatatii cum si fericirea este intr-o stransa legatura cu corpul.

Viata ne-o facem mai grea cand amanam sau chiar abandonam rezolvarea problemelor. V-ati intrebat vreodata cum cineva ajunge om al strazii? Foarte foarte rar problemele se rezolva de la sine, iar cele care sunt abandonate se intersecteaza la un moment dat si sunt sanse sa ne copleseasca. Atunci mintea are sanse sa o ia razna, sa nu mai vada clar lucrurile si chiar sa clacheze. De aceea este bine sa nu abandonezi rezolvarea problemelor si sa eviti sa ai esecuri mici si succesive o perioada indelungata sau trei esecuri importante intr-un timp scurt (pierderea casei, a serviciului sau/si a familiei). Daca analizam putin situatiile prin care cineva ajunge om al strazii, vedem ca acestea sunt cam direct legate cu faptul ca nu au unde sa locuieasca. Deci daca suntem norocosi sa avem o locuinta, oricum ar fi ea, este important sa fim recunoscatori si sa facem in asa fel incat sa nu ramanem niciodata fara locuinta.

De-a lungul anilor am vorbit cu diversi oameni ai strazii. Unii dintre ei au studii superioare si au avut posturi de conducere. Sunt persoane cu povesti de viata uimitoare si in timp ce ii asculti, realizezi ca i se poate intampla fiecaruia dintre noi ceea ce a condus sa ajunga pe strada. Noi oamenii mai norocosi, avem tendinta sa-i judecam si sa-i blamam, insa uitam ca viata te duce intr-o clipa unde nici nu ti-ai imaginat vreodata (bine sau rau).

Magia Craciunului este peste tot si depinde de noi daca vrem sa o simtim ajutand un om al strazii.
Un gand bun si o vorba calda conteaza foarte mult pentru un om al strazii in momentele acestea friguroase.

Craciun fericit, tuturor!

Speranta

Exceptional! In momentul cand Presedintele Klaus Wener Iohannis a urcat pe podium a iesit soarele dupa o zi innorata si ploioasa.

Discursul Presedintelui a fost unul cu incarcatura si odata cu acesta, Presedintele si-a luat o responsabilitate cum nu si-a mai luat vreun presedinte vreodata in Romania. Punctele dezbatute si promisiunile facute in acest discurs par imposibil de realizat in doar cinci ani.

Va voi spune un secret (nu ca ar conta prea mult), insa eu mi-am pus multa baza in acest om. Mi-a castigat incredere si respectul dupa ce l-am vazut intr-o emisiune cu Eugenia Voda, Profesionistii.

La 1 august, i-am trimis un e-mail pe adresa primariei Sibiu, prin care l-am rugat sa candideze pentru Presedentia Romaniei. Mi s-a parut omul potrivit in acest moment de tranzitie al tarii. Odata cu el, aveam speranta ca poate lucrurile vor incepe sa mearga pe fagasul normal in aceasta tara. Mi-a inspirat integritate, calitatea necesara si care lipseste celor din clasa politica actuala.

L-am votat in ambele tururi de scrutin ( la prima ora) si va spun sincer ca am sarbatorit pe 16 noiembrie, tarziu in noapte, chiar daca dormisem cateva ore in ultimele zile (pentru ca s-a nimerit sa am mult de munca in acel sfarsit de saptamana).  Am vazut rezultate din primele zile, desi tocmai astazi si-a intrat in drepturi.

Odata cu acest om, speranta mea a continuat sa existe (desi de multe ori a fost pusa la incercare). Odata cu mine, am vazut ca multi altii au speranta ca Romania se indreapta spre acolo unde merita cu adevarat. Apropierea Regelui Mihai si feed-back-urile din strainatate vis-a-vis de Iohannis, imi transmit ca oameni mult mai importanti ca mine, l-au perceput ca si mine.

Statul poarta responsabilitatea la cum traieste cetateanul, insa sa nu uitam ca depinde si de noi daca incurajam hotia sau daca alegem drumul mai lung si anevoios, cinstea!

Odata cu juramantul noului Presedinte Klaus Iohannis, simt din nou sa sarbatoresc.

Sarbatori fericite, tuturor!

Recunostinta

De prima oara de cand am ascultat melodia lui Marius Moga "Pe Barba Mea", ma deranja ceva! Nu stiam ce, insa cu siguranta nu imi facea placere sa o mai ascult (cum se intampla cand iti place o melodie si o asculti pe Repeat). Cand nu poti explica de ce ai o atitudine vis-a-vis de ceva, inseamna ca tine de inconstientul tau. Pentru ca daca era ceva constient, erai constient de ce!

Domnilor si Doamnelor, am inceput sa analizez versurile si sa vad unde reactionez, doar asa puteam sa aflu si odata cu asta sa mai descopar ceva despre mine.
Ma deranja lipsa de recunostinta a autorului in melodia sa.  Dupa aceea in video clip apar niste teancuri cu bancnote de 50 de e, de prost gust.
Clar ca aceasta melodie unge pe suflet Supra-Eul multor persoane care la fel, se cred buricul pamantului.
   SAU
Sunt eu frustrat pentru ca nu sunt un om de succes si atunci resping versurile, pentru ca adevarul este de cele mai multe ori, dureros!

Insa, sunt de parere ca oamenii sunt vulnerabili chiar daca esti talentat, geniu sau pur si simplu ai muncit foarte mult, viata este un miracol si totul tine de sansa.

Dupa care am dezbatut subiectul cu un prieten, care mi-a spus ca depinde de ceea ce iti doresti si pentru a-ti se intampla trebuie sa-ti doresti cu adevarat. Sa spunem ca este atat de simplu, pai si cine iti indeplineste ceea ce iti doresti?

Psihologia personalitatii spune ca: oamenii cand vine vorba de esecuri dau vina pe alte persoane sau pe chestiuni independente de ei, iar succesul si-l atribuie in intregime. Dupa parerea mea, acesta nu este decat un alt sistem de aparare care nu face decat sa hraneasca si mai mult Supra-Eul, ca dupa aceea sa avem de-a face cu atatia oameni aroganti. Consider ca adevarul este mereu pe la mijloc, avem o parte de vina (mai mica sau mai mare) si in cazul esecului, dar ne este greu sa recunoastem. Insa clar nu ne putem conferi toate meritele cand reusim!!! Pentru ca daca facem asta, riscam sa pierdem ceea ce am realizat. Nimic nu este vesnic! Oricine are momente de ascensiune ca la un moment dat sa stagnezi urcarea si sa incepi sa cobori. Cum este si in cazul in care esti intr-o groapa foarte adanca, nu iti ramane decat posibilitatea sa urci. Oamenii se cred invincibili si de-a dreptul puternici. Asta vedem zilnic cu tot ceea ce se intampla asupra altor fiinte sau pur si simplu impotriva naturii. Uitam ca noi locuim pe aceasta planeta si este ca o casa care a fost constuita de-a lungul timpului. Nu ne putem lua creditele pentru constuctia ei, pentru ca ea era acolo. Insa ni se pare normal sa ne purtam nerespectos pentru faptul ca noi suntem oameni. Uitam ca suntem muritori, insa cand vine vorba despre faptul ca suntem efemeri, nu ne mai intereseaza ce se intampla dupa ce noi nu vom mai fi. Risipim resursele planetei ca si cum am fi indreptatiti sa facem asta. Uitam ca ele sunt de mult timp ca noi sa ne nastem si ca este meritul generatiilor precedente ca ne bucuram de aceste resurse si ca este datoria noastra sa avem respectul fata de noi insine sa protejam natura si resursele si pentru cei care se nasc mai tarziu.

Nu pot fi de acord cu cineva care isi "matraseste" apo-metrele pentru a plati mai putin pentru apa pe care o consuma. Sunt foarte multi oameni la nivel global care nu beneficiaza de acest serviciu, sa aiba apa rece potabila/ apa calda direct in locuinta. Iar celor care li se pare normal sa o aiba, invocand civilizatia, o fura. Bineinteles ca pierderea nefiind suportata de catre regia care ti-o distribuie, ci alti locatari din bloc, unii fiind mai saraci decat cei care o fura. Am spus de multe ori ca in Romania pricipala problema este educatia si de aici problemele din toate domeniile pentru ca totul este ca un Domino. Faptul ca esti plin de tine, nu face decat sa-ti aduca dispret, acesta intorcandu-se impotriva ta prin singuratate, prin intoleranta, prin neintelegere s.a.m.d. Dupa parerea mea oamenii rai, oamenii aroganti sunt asa din cauza ca sunt slabi si plini de fustrari! Cel mai usor este sa critici, sa jignesti, sa fii rau. Punem accent pe toate lucrurile insignifiante si uitam de ceea ce este cu adevarat important: sa fii integru, demn, onorabil, moral.

Suntem in luna decembrie, o luna magica in care daca nu am incercat tot restul anului sa fim mai buni, acum este momentul sa incercam. O luna in care analizam ceea ce am realizat in urma unui an si ce vom pune pe lista in anul ce urmeaza. O luna in care ne luam angajamente si ne facem promisiuni. O luna in care ar trebui sa lasam trufia (aroganta) si sa fim recunoscatori pentru ceea ce avem. Tot timpul ne gandim ca se poate mai bine si sa uitam ca se poate si mai rau.
Asa, zic eu, vom fi mai fericiti si mai impliniti. Fericirea este in fiecare dintre noi! Sa fim mai intelegatori si mai buni cu cei care nu au fost la fel de norocosi ca noi. Sa ne bucuram de fiecare clipa pentru ca viata este scurta. Sa nu uitam ca nimeni nu are viitorul asigurat si ca depinde de prezent cum va fi acesta. Ca tot ceea ce ne facem, ne-o facem cu mana noastra si sa nu mai dam vina pe oricine altcineva, ci sa ne asumam esecurile.
EXACT! Dupa parerea mea este invers de cum spune psihologia personalitatii. Sa ne asumam esecul si sa fim recunoscatori pentru succesul nostru. Sa nu uitam ca sunt oameni mai bine pregatiti ca noi si nu au avut sansa noastra, cum sunt oameni foarte prost pregatiti si au functii importante (si asta va spune un om nepregatit).

Este o luna magica in care totul este posibil. Odata ce gandurile noastre devin pozitive, nu ne mai incarcam cu greutatea rautatilor si asa dam voie (atragem) sa se intample lucruri bune in viata noastra.


Sarbatori fericite tuturor!

Va recomand filmul:

http://www.topvideohd.com/2013/07/swept-away-naufragiati-2002-online-subtitrat-in-romana.html

Scrisoare deschisă către Statul Român

V-ați întrebat vreodată cum e să fii tânăr și să încerci să rămâi în România?
Faci 12 ani de școală, treci prin zeci de reforme, ești cobai pentru tot ce vrea doamna Andronescu să experimenteze, nu știi exact ce trebuie să înveți pentru examene, pentru că nici ei nu știu încă ce să ceară...
Înveți tot până la urmă, vine bacul, îl iei, te bucuri, uiți de toate reformele care te-au bulversat...
Mergi la facultate, dai de un sistem bătrân, învechit (cine să își mai dorească să se facă profesor, când salariile nu ajung pe UN AN nici cât vacanța de 5 zile a lui Ponta în Dubai), dar te lupți, înveți de la profii care ți-ar putea fi bunici, din cărți, de pe net...după 3/4 ani ești licențiat! Te bucuri, uiți de toate piedicile!
Dai la Master, vrei mai mult! În timpul ăsta începi să depui CV-uri! Singurele posturi libere sunt în baruri, ca și chelner și în Mall-uri, ca vânzător! Nu te descurajezi, ești totuși încă la master, ai încă un cămin asigurat, cu 100 RON pe lună! Trec 2 ani, gata, ai mai adăugat o diplomă! Te bucuri, uiți de toate problemele sistemului de învățământ!
Ai 24 de ani, ești tânăr, ai o dorință enormă de afirmare! Continui să depui CV-uri! Aceleași posturi libere, în bar, în mall, în supermarket, aceleași salarii... Cum să mai fie alte locuri de muncă, dacă toți au dărâmat fabricile, au vândut utilajele la fier vechi, și-au mai adăugat o sumă de 6-7 cifre în cont, iar în locul fabricii s-a construit un hipermarket sau un mall?
Rămâi în orașul în care ai făcut facultatea, trec 2-3 luni în care ai depus 500 de CV-uri, te angajezi totuși vânzător la mall, că la Multinaționale nu sunt locuri libere! Ai un salariu net de 700 de RON! Chiria e de 300-400 RON (asta dacă împarți camera unui apartament cu cineva), îți mai rămân 300-400 RON pentru utilități, mâncare, haine, papuci, ieșit în oraș, vacanță... Te mai ajută și părinții, dar, după aproximativ jumătate de an, îți dai seama că nu reușești să supraviețuiești!
Te hotărăști să te întorci în orașul natal, acolo măcar stai acasă, scapi de chirie și cheltuieli cu mâncarea! Depui din nou 100 de CV-uri! Nici aici nu ai prea multe posibilități, fabricile care hrăneau tot orașul nu mai există, au mai rămas standurile, băncile și hipermarketurile! Ai încercat la o bancă, dar de unde? Acolo locurile se lasă din mamă în fiică, din unchi în nepot, cine să te angajeze pe tine, un No name? Te angajezi până la urmă la o firmă mică! Puterea ei financiară e la fel de mică, pentru că statul i-a băgat 500 de taxe și impozite, ca să nu mai vorbim de faptul că același stat nu susține deloc producția românească, nu verifică adevărata evaziune a importurilor din China, Turcia, Polonia, care oferă prețuri mici și o calitate proastă, astfel că cele mai multe IMM-uri din țara asta sunt în cădere liberă! Ești angajat cu acte în regulă! Patronul ți-ar da din toată inima mai mult, dar abia are bani să plătească CEC-urile la furnizori, ca să nu mai vorbim că tot mai mulți oameni de afaceri români fac atac cerebral în somn sau intră în depresie, nu dorm nopțile, se îmbolnăvesc de inimă...dar ce să știe domnii la costum care ne reprezintă și care, pe banii noștri, stau și se bălăcăresc toată ziua la televizor și apoi își iau vacanță câte o lună și pleacă prin Dubai, Maldive sau alte destinații exotice!
Prin urmare, mai mult de 1000 de RON + bonuri (eventual) nu îți poate oferi! Pe moment ești mulțumit, oricum ai aproape dublu față de data trecută și nici nu mai ai chirie...
După un timp (nu îți permiți nici în vis o mașină nouă), cu banii adunați și cu ceva ajutor de la părinți, îți iei o relicvă pe 4 roți de vreo 2000 de euro, pe care, evident, ești nevoit să o treci pe numele lui tata, pentru că, dacă îndrăznești să o treci pe numele tău, doar RCA-ul pe un an face cât 3 salarii de ale tale!
Așa că, iată-te ajuns la 27 de ani, după 18 ani de școală în care ai investit în formarea ta, stai cu părinții, care încep tot mai des să îți reproșeze că nu se alege nimic de viața ta, că ei la vârsta ta aveau casa lor, te aveau și pe tine, aveau un loc de muncă stabil, nu pierdeau vremea (dragi părinți, țin să vă rog, pe această cale, să îi mulțumiți lui Ceaușescu pentru asta și să conștientizați că ați trăit în alte vremuri, că pe atunci, toată lumea primea repartiție la un loc de muncă, primea un acoperiș deasupra capului, iar conceptul de "familie" avea cu totul alt sens! Așa că nu mai porniți scandaluri cu copiii voștri, că îi distrugeți psihic)!
Iată-te la 27 de ani, fără familie (cum să te căsătorești sau să faci un copil, când tu nu știi ce-o să fie mâine? Cu cine, când materialismul e principala "calitate" a tuturor?), fără casă, fără nimic pe numele tău, singur, că cei mai mulți dintre prietenii tăi nu mai sunt prin țară de mult timp!
Iată-te la 27 de ani învins de un sistem corupt, bolnav, distrus, care nu face nimic pentru oamenii pe care îi reprezintă!
Ce rămâne de făcut? Te interesezi în stânga și în dreapta, îți faci bagajele și pleci! Unde? Oriunde! Oriunde îți poate fi mai bine, măcar din punct de vedere material...
Dragi politicieni, asta este povestea a sute de mii de oameni care au plecat în țări străine! Sute de mii de valori pe care Statul român nu a știut să le păstreze în țară!
Spuneți-ne, puteți dormi noaptea? În acest moment, Milioane (și nu cred că exagerez, fiecare dintre noi are cel puțin o rudă plecată la muncă în străinătate) de familii din România sunt dezbinate din cauza voastră, din cauza hoției și incompetenței dumneavoastră!
Cerem public DEMISIA tuturor celor care nu sunt în stare să rezolve problemele țării, să apere drepturile și interesele poporului român!
Dacă nu sunteți în stare niciunul, atunci plecați toți, din Guvern, din Senat, din Camera deputaților...toți! S-or găsi alții, din 20 de milioane de români, care să fie în stare să conducă o țară!
Suficient v-ați bătut joc de bunicii și părinții noștri!
Noi vrem să fim români în România, vrem să avem o viață decentă aici, nu între străini! România e țara noastră, nu a politicienilor!
NOI VREM RESPECT!

Pagina de Facebook "Generația Nouă salvează România"

Fericire Recunostinta Oportunitate Rabdare

Mesajul pe care doresc sa-l transmit de ani intregi l-am gasit intr-un filmulet de 14 minute.

Consumator şi construcţie socială

Dorel Dumitru CHIRIŢESCU | Viciile prestărilor de servicii

 În vremea socialismului, unul dintre subiecţii scenetelor jenante, care apăreau duminicile sau pe la revelioane la televizor, era chelnerul care servea prost, producea confuzii, ne vărsa ciorba pe pantaloni sau ne înşela la plată. Unii mai şi zîmbeau, iar alţii erau foarte încîntaţi de nivelul „democratic“ fără precedent al socialismului, care permitea, iată, o asemenea critică directă. În spatele situaţiei se afla, însă, drama consumatorului servit în mod neglijent de un ins care îi era egal ca poziţie socială, pentru că şi el, şi consumatorul aveau acelaşi statut, acela de angajaţi cu drepturi „nelimitate“ ai statului român. Din glumele proaste ale revelioanelor nimeni nu învăţa nimic pentru că nimeni nu putea învăţa ceva. Socialismul s-a zbătut în neputinţa de a-şi onora cetăţeanul în calitatea sa de consumator deoarece nimeni nu ne-a recunoscut niciodată această calitate. Pe fondul lipsei de mărfuri şi servicii, se trăia într-o lume întoarsă pe dos, în care cel care plătea marfa sau serviciul respectiv trebuia să facă plecăciuni celui care-i dădea acea marfă „pe sub mînă“. Era o lume îndobitocită, în care chelnerul din discuţia noastră zîmbea la televizor de glumiţele la adresa lui şi în spatele nostru îşi freca palmele şi număra plasele cu bani. Chelnerii, barmanii, vînzătoarele de pîine sau, să nu mai vorbim, măcelarii adunau averi colosale din foamea şi alergătura noastră, a celorlalţi, muritorii de rînd. Mulţi dintre ei şi-au cumpărat fabricile sau spaţiile comerciale, după 1990, mulţi au falimentat şi mulţi sînt încă pe piaţă în calitate de patroni. Privilegiile celor care manevrau alimente erau uriaşe într-o lume moartă de foame, la propriu. Kilogramul de carne ajunsese o sută de lei, pachetul de Kent trecea de această cifră, iar pîinea se găsea din ce în ce mai rar. Comunismul nu avea cum să rezolve dilema nivelului de trai, pentru simplul motiv că nimeni nu era privit în calitate de consumator cu gusturi şi nevoi diferite şi toţi eram o masă de lighioane care trebuiau să înghită, să poarte, să ia de bun şi să ducă acasă ceea ce le punea partidul prin magazine. Lipsurile erau atît de mari, încît nimeni nu se gîndea că poate alege sau poate găsi ceva pentru a-şi satisface o nevoie mai sofisticată. Exagerăm vorbind de nevoi rafinate într-o lume în care nici măcar nevoile de bază nu puteau fi asigurate. Era un calvar să cumperi o bucată de carne, după cum nu se găsea hîrtie igienică nicăieri, cu nici un chip. Oamenii care se omorau jucîndu-şi copiii în picioare la cozi nu mai erau consumatori, ci o turmă de sălbatici îndobitociţi de lipsuri.

A trecut mult timp de atunci, dar, degeaba, nici azi nu am scăpat de obsesia chelnerului arogant. Acesta este un ins care are o atitudine de academician în vacanţă, te primeşte relaxat şi te cîntăreşte rapid din priviri. Este expert şi are criterii. Te măsoară după haine, după mărimea ţigării, marca maşinii sau frumuseţea femeii care te însoţeşte. Nu are nici o treabă cu meseria şi se bate, literalmente, pe clienţii cu bani. Se face că este îndatoritor numai cu gîndul la bani. Nu ştie lucruri elementare. De exemplu, dacă eşti singur şi-l provoci la un scurt dialog neutru, îţi răspunde ca şi cum ţi-ar face cel mai mare serviciu de pe lume. Nu ştie că dialogul face parte din fişa postului lui şi, de multe ori, în mijlocul discuţiilor cu prietenii la o masă, te trezeşti cu el că îţi pune paharele în cap şi se apucă să facă curăţenie pe masă. Dacă îi atragi atenţia, îţi adresează o privire rece cum că l-ai deranjat din treabă. Tot aşa stau lucrurile cu orice alt tip de serviciu la care putem apela. Noi românii nu avem vocaţie pentru asemenea meserii pentru simplul motiv că sîntem o ţară de şefi. Chiar dacă economia de piaţă ar fi trebuit să impună deja un tip de ierarhie socială acceptată, acest lucru nu s-a întîmplat. Cel care ne serveşte este egalul nostru şi, de cele mai multe ori, noi trebuie să-i flatăm ogoliul pentru a-i capta bunăvoinţa, o bunăvoinţă pentru care îl plătim. Socialul românesc nu este încă unul al meritelor recunoscute, iar instalatorul care intră în casa profesorului universitar să-i repare ţeava, crede că el nu a ajuns profesor universitar pentru că a fost ghinionist, şi nu pentru că nu l-a dus mintea.

Referindu-se la o lume normală la cap şi încercînd să vizalizeze rolul individualismului şi al interesului în reglarea proceselor economice, Adam Smith spunea că măcelarul, brutarul sau berarul nu ne dau produsele lor din dragoste faţă de noi, consumatorii, ci pentru că aceasta este singura soluţie pentru a-şi satisface propriile interese. Este un adevăr profund acela că omul e o fiinţă cu interese şi nevoi şi că ceea ce ne mînă în fiecare zi în „bătălia“ pe care o purtăm este tocmai nevoia de a satisface aceste interese şi nevoi. Capitalismul a perfecţionat această tendinţă, făcînd din individ, din consumator, regele economiei. Este vorba despre o prelungire în economie a principiului kantian conform căruia omul trebuie privit mereu ca scop, şi niciodată ca mijloc. În capitalism, consumatorul este finalitatea oricărui demers. Un produs, o marfă nevalidate de piaţă nu există. Nimeni nu produce ceva ce nu este cerut şi consumat. În aceste condiţii, oferta nu poate exista în afara cererii. Preţul este sinteza şi el recunoaşte sau nu dacă o marfă are sau nu valoare. Valoarea unei mărfi, nivelul preţului său este dat de cel care o cere şi o consumă. Nu putem discuta despre valoare în afara consumului şi consumatorului. Indiferent de factorii de producţie consumaţi pentru producerea sa, o marfă nu are nici o valoare dacă nu este consumată şi nu este cerută pentru consum. Azi, orice manual modern de economie are un capitol care studiază în mod separat consumatorul, existînd o puternică şi modernă teorie a consumatorului. Trăim o epocă în care marketingul, ca ştiinţă, nu numai că studiază piaţa ca gusturi şi preferinţe, dar se merge pînă acolo încît se creează gusturi şi preferinţe noi. Comunismul însuşi a picat în urma unei puternice ofensive în planul consumului, care a rămas în memoria noastră sub numele de doctrina economiei ofertei. Omul liber în căutarea satisfacerii unor nevoi şi interese tot mai sofisticate, omul care poate alege şi are varianta refuzului, acesta este modelul de om occidental. Lumea modernă este în primul rînd o lume a consumatorului şi a consumului. Şi din această cauză, omul zilelor noastre a devenit extrem de sofisticat, cu mii şi mii de gînduri şi dorinţe care trebuie satisfăcute. Lumea în care trăim este o lume a finalităţilor şi e bine că este aşa.

Revenind la dezbaterea despre noi înşine, şi privind lucrurile din alt unghi de vedere, trebuie să spunem că nu vom avea servicii de calitate pînă cînd, la nivel de mental colectiv, nu se va înţelege că munca nu este o ruşine şi că omul care munceşte trebuie respectat, indiferent de munca pe care o face. Meseriile din zona serviciilor sînt considerate a fi inferioare şi practicate de oameni inferiori. Nimeni nu-şi îndrumă copiii spre aşa ceva şi toată lumea crede că ai lui sînt nişte genii şi trebuie să devină toţi ingineri, medici, jurişti şi economişti. Vom avea servicii de calitate cînd respectul va fi unul dublu – al celui care serveşte pentru cel servit, dar şi al celui care este servit pentru „servitorul“ său. Multe dintre atitudinile „servitorului“ sînt reacţii normale, umane, ale unui om care-şi face bine treaba sau încearcă asta, faţă de aroganţa infinită a ciocoiului care crede că cineva trebuie să-i fie slugă, pentru simplul fapt că-l plăteşte într-o seară să-i pună masa. Firescul în atitudine şi respectul sînt datorii cu dublu sens. Este urît să vezi un chelner arogant, dar tot atît de urît este să vezi un client plin de ifose, care cere mai mult decît trebuie, în numele unui comportament deviat, primitiv. Este bine să ne respectăm vecinătăţile, aşa cum spunea Milton Friedman referindu-se la relaţiile interumane. Celălalt nu este decît un om şi fiecare dintre noi poate trăi, în interval scurt de timp, atît experienţa celui servit cît şi pe aceea a servitorului. Evident că noi românii, „genii“ cum ne considerăm cu toţii, rămînem mereu datori celui de lîngă noi. Nu respectăm niciodată pe nimeni, dar cerem întotdeauna respectul maxim.

Şi în această dezbatere despre consumator şi serviciile şi mărfurile pe care le consumă trebuie să spunem că România nu poate fi mai mult decît este ea în mod natural. Avem încă multe de învăţat iar acumulările de tip comportament social nu se produc peste noapte. Pe fond, trebuie să învăţăm să recunoaştem munca, oricare ar fi şi ori de către cine ar fi prestată. Un preşedinte de mare companie trebuie să dea bună dimineaţa portarului cînd vine la birou, iar portarul trebuie să înţeleagă şi să respecte femeia de serviciu care tocmai vine să spele holul. Construcţia socială modernă nu mai admite conflictul pe criterii de statut social, pentru simplul motiv că acum, prin învăţătură de carte, avem cu toţii şansa să facem orice cu viaţa noastră. Lumea modernă, occidentală nu mai este de mult împărţită în caste, adică nişte construcţii de tip social din interiorul cărora nu puteam niciodată evada. Azi, dacă nu mai vrei să fii chelner, te poţi duce la şcoală şi te faci economist, după cum, dacă nu-ţi mai convine să fii economist, te poţi face instalator. Conflictul şi intoleranţa pe criterii de ocupaţie sînt sufletul unei utopii. Această utopie a fost socialismul. Numai Marx a putut să imagineze o lume a luptei de clasă, în care o cină într-o familie cu tatăl muncitor, soţia învăţătoare şi copiii medici sau ingineri ar fi trebuit să se desfăşoare cu cuţitele pe masă.

Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. În 2010, a publicat cartea A treia Romă. Despre capitalism, America şi criza din 2007, Editura Academică „Brâncuşi“.

Cultura lipsei de caracter

Dorel Dumitru CHIRIŢESCU | Viaţa de capital

În şirul lung al păcatelor pe care le-am încetăţenit de-a lungul timpului şi pe care le ducem în spate ca pe o grea povară se află şi modul incredibil de atent, aş zice obstinaţia, insistenţa, cu care cultivăm lipsa de caracter. Pentru mulţi dintre noi, lumea înconjurătoare are dimensiunile unei celule în care ne-am izolat pentru că, aşa credem noi, nimeni nu se află la înălţimea noastră, nimeni nu este atît de deştept încît sunetul vocii sale să ne atingă urechea. România este ţara unde chelnerii şi femeile de serviciu sînt aroganţi pentru că ei se află „mai jos“ deoarece nu au avut părinţii bani să-i dea la şcoală, şi nu pentru că ar fi mai proşti. La noi, simplul fapt de a respira acelaşi aer cu savantul îl pune pe servitor în situaţia de a crede că şi el este deştept. Sîntem într-un fel de alienare, caracterizată printr-un egoism arogant în care invidia ne roade şi ne demolează. Invidia aia rece, demolatoare, se citeşte pe chipul nostru, fie că vorbim despre şeful statului („şi eu aş fi putut fi dacă aveam noroc“) sau despre vecinul de la III care şi-a cumpărat maşină nouă („şi eu aş fi putut-o avea dacă nu mă înşela nevasta“). Sîntem amorali, asemenea popoarelor sălbatice din junglă, care nu fac deosebirea dintre bine şi rău. Provocăm semenilor noştri răul, aşa cum respirăm, natural şi fără să clipim. Mereu noi (adică „eu“) sîntem altfel, adică buni, frumoşi şi deştepţi, şi „ei“ (adică „celălalt“) sînt cei cu probleme. Există aici un fel de duplicitate permanentă, găunoasă, care întreţine egoismul. 

Lipsa de caracter, problema moralei evitate, este atotstăpînitoare. Comunismul ne-a sluţit definitiv învăţîndu-ne, în generaţii întregi, că cel mai bine este „să nu te bagi“, adică să nu te implici, în nici un fel, în exteriorul fiinţei tale producătoare de excremente, ură şi invidie. Nu ne implicăm şi nu permitem ca cineva, în jurul nostru, să se implice. Acesta este un alt motiv de suferinţă. Atitudinea, mai exact lipsa de atitudine, ne doare. Ne-am dori cu toţii să fim viteji, să fim eroi, dar ne copleşesc comoditatea şi laşitatea. Numai noi am putut să inventăm o zicală de care ar trebui să ne fie ruşine: „Capul plecat, sabia nu-l taie.“ A sta în rînd, liniştit, este mai mult decît o regulă, este un mod de viaţă. A ieşi din rînd este mai mult decît un fapt de eroism, iar noi nu iubim eroii. „Ce-a căutat acolo?“ sau „Cine l-a pus să facă acel lucru?“, ne exprimăm, condamnîndu-l pe cel care, din vitejie, din caracter sau dintr-un accident iese din rînd. Avem alte repere în a caracteriza caracterul sau lipsa de caracter. Românii trăiesc drama de a-l iubi pe „băiatul bun“, răbdător, capabil să nu crîcnească şi să nu aibă nici un fel de iniţiativă. Orice cetăţean mediocru, ajuns şef într-o amărîtă de instituţie, îşi va căuta şi va cultiva în jurul său pe unii şi mai proşti, şi mai mediocri. Îl va duşmăni şi-i va face viaţa un infern colegului care a avut curajul să-i vorbească în şedinţă sau care crede el că a ridicat ochii la amanta lui. Amanta este adevărata instituţie, la noi. Ea ştie tot, ea face tot, ea decide tot. Tot amanta îi avansează pe „supuşi“, le dă gradaţii de merit şi pune note asupra profesionalismului lor. Dacă ai o problemă, trebuie să mergi prima dată la amantă. Ea este filtrul instituţiei. Ea este prima care se gîndeşte ce ai vrut să spui cu „vorba aia“ sau ce ai vrut să urmăreşti cu propunerea aia. Cu ea nu se ceartă nimeni niciodată, pentru că nimeni nu este dispus să se sinucidă pe vremurile astea tulburi. Cînd şeful iese la pensie, amanta ştie atît de multe, încît numai ea poate să-i urmeze în funcţie. 

Vorbind despre modul în care percepem omul de caracter, Constantin Rădulescu-Motru arată: „Omul de caracter la români nu este acela care este consecvent cu sine însuşi, ci acel care n-a ieşit din cuvîntul grupului, adică acela care a urmat întotdeauna clopotul turmei.“ („Psihologia ciocoismului“, în Scrieri politice,Editura Nemira, Bucureşti, p. 36.) Aşa se face că am creat un cerc vicios, în care opinia şi individualismul sănătos, creator de iniţiativă, şi care poate sparge barierele sînt rapid şi grav pedepsite. Ne pîndim unii pe alţii în speranţa că „va face o greşeală“, după care urmează reclamaţia, ancheta, condamnarea şi, în sfîrşit, executarea celui „vinovat“. Nu există popor care să trăiască cu mai multă intensitate şi cu mai multă plăcere sadică, autodevoratoare, drama celui aşezat pe Patul lui procust. Se „taie“ capete sau picioare, tinerii sînt mutilaţi din vreme de un sistem de învăţămînt care, din nou, pedepseşte iniţiativa şi personalitatea, astfel încît funcţionăm ca o naţie de sluţi şi amputaţi, toţi în acelaşi cadru, toţi construiţi după aceleaşi norme ale unui primitivism agresiv, demolator. Resimţim toate aceste lucruri, dar nu avem puterea şi educaţia de a fi sinceri, pentru a începe ceva, ci ne purtăm ca nişte închipuiţi, nişte prefăcuţi, care preferă să-şi exteriorizeze problemele nu ca pe praguri proprii de trecut, ci ca pe asimilarea lor cu un drum imaginar pe care nu dorim să ne aflăm. De fapt, noi sîntem rătăciţi pe drumul vieţii noastre proprii, şi nu pe drumul „construcţiei capitalismului“, aşa cum dăm de înţeles întotdeauna cînd sîntem întrebaţi. Orice urmă de caracter este amputată cu grijă, la fiecare copil, încă din primii ani de viaţă. I se spune în permanenţă să fie „cuminte“. În mintea noastră, un copil cuminte ar trebui să semene unei plante uitate într-un colţ de cameră şi care este udată rar, din ce în ce mai rar. Mai tîrziu, sensul cuvîntului se schimbă. Cînd pleacă de acasă, fiecare copil primeşte sfatul de „a fi cuminte“, prin asta înţelegîndu-se, de data asta, nu să evite a sparge geamurile şcolii cu mingea, ci să n-o contrazică pe „doamna profesoară“, să dea din cap la fiecare prostie pe care aceasta o spune şi să-i laude metehnele de schizoidă, bătută din cînd în cînd de soţ, cu ţipete care se aud pe scara blocului pînă la parter. Nu ne asumăm responsabilităţi, tocmai pentru că mereu majoritatea pedepseşte întotdeauna pe cei care „îndrăznesc“, pe cei care sînt dispuşi să gîndească şi să se manifeste altfel. Poţi fi orice tip de erou, în România nu vei fi niciodată decorat. Se va găsi cineva să spună că ai furat un măr cînd erai mic, din pomul vecinilor, sau că ai fost răcit astă-iarnă, sau cine mai ştie ce şi, în consecinţă, cel care trebuia să te decoreze va spune: „Mai bine lasă, decît să dăm drumul la discuţii, mai bine nu-l decorăm.“ Lipsa de caracter nu poate fi suplinită cu nimic, iar libertatea fără răspundere a accentuat-o. De altfel, caracterele sînt înfrînte, „modelate“ – aşa cum spuneam – încă din tinereţe. 

Personajul principal al vieţii noastre este ciocoiul. Ciocoismul este un mod de a fi. Ciocoiul se priveşte în oglindă degeaba. Posesor de funcţie la stat şi amantă tînără („cea mai deşteaptă, cea mai frumoasă şi cea mai de caracter“), el este preocupat doar de fudulia sa. Întrebat dacă este bine în România, el va răspunde invariabil că nu. Constantin Rădulescu-Motru l-a descris cel mai bine: „Ciocoiul suferă din contactul cu mulţimea“, „nu are o ocupaţie anume rezervată pentru sine“, „este lipsit de dragoste pentru o ocupaţie, pentru un ideal“, „Mîndru cu cei mici, ciocoiul este linguşitor şi tîrîtor cu cei mari...“, „iubeşte puterea pentru putere, şi nu pentru gîndul de a face ceva cu puterea“, „a trecut timpul domniilor fanariote şi s-au dus ciocoii, dar ne-au rămas amintirile despre ei, dimpreună cu deprinderile lor: ne-a rămas ciocoismul“ (pp. 97-103). Cel mai greu de suportat lucru la un ciocoi postrevoluţionar nu este faptul că aparţine acestei înfăţişări, ci faptul că lui nu-i convine nimic. Pentru el, România este plină de proşti, scara blocului este populată cu primitivi, oraşul nu-i mai ajunge, judeţul nu-i mai ajunge, ţara nu-i mai ajunge. Nimic nu este bun în România. Prin ciocoi se cultivă cele mai intense sentimente antinaţionale şi el este cel care spune cu „durere“ că poporul român nu are nici un destin. Fie că este om de afaceri sau funcţionar de stat, abia dacă vei reuşi să-i smulgi o vorbă, sau Doamne-fereşte, un zîmbet. El este permanent preocupat, „are treabă“, „nu intră în cîrciumi“ şi nu-i suportă pe români. Ciocoiul îşi urăşte conaţionalii şi nu se simte bine în preajma lor. Se fereşte, de fapt, de vreo vorbă, de un gest care să-l deconspire în goliciunea lui de caracter, în micimea lui umană. 

Bineînţeles că ciocoiul va spune întotdeauna că ne îndreptăm într-o direcţie greşită, pentru că el ştie. A fost „afară“ şi a văzut multe. „Nu-i vom ajunge niciodată pe ăia din urmă“, o spune cu satisfacţie. Ciocoiul nu-şi iubeşte ţara pentru că nu-şi iubeşte părinţii. El este certat cu toată lumea pentru că nimeni nu poate ajunge la „nivelul“ lui. Altfel, este un vierme comod, care îşi găseşte mereu un sprijin în cineva care are nevoie de el. Din punct de vedere social, familia păstrează încă un spirit de clan de tip asiatic, care duce direct la nepotism şi servilism. Efectul şi efortul de impunere de reguli, norme şi instituţii raţionale sînt resimţite de toată lumea ca fiind de ordin negativ şi de aceea toată lumea este împotriva sa. Sîntem de acord să „se dea legi“ şi toată lumea să le respecte, dar pînă la noi, cînd trebuie să le respectăm noi, orice lege, orice normă, orice instituţie ni se par arbitrare, lipsite de conţinut şi cerem cu voce tare desfiinţarea lor.

Sîntem sfîşiaţi între două lumi, o minoritate conştientă de impunerea normei civilizatoare şi tribul, cu preotul şi şeful său de trib. Cînd un înalt funcţionar al statului, care conduce aparatul administrativ dintr-un judeţ, refuză să se urce în maşina poliţiei, el nu face acest gest din frondă sau din dorinţa de a se da în spectacol. Se întîmplă aşa pentru că i se pare incredibil că poate fi arestat. Ce trib de pe planeta Pămînt şi-a arestat preotul său, iniţiat în toate tainele lumeşti şi dumnezeieşti? Este firesc ca aceşti oameni să spună că ne îndreptăm într-o direcţie greşită. Pînă şi „enoriaşii“ săi nu sînt cetăţeni, ci o populaţie condusă nu după legi, ci după cutume. Un asemenea enoriaş va trece cu maşina pe culoarea roşie a semaforului, dar niciodată nu va traversa strada pe unde a trecut o pisică. Primitivismul este o stare, un mod de a fi pe care numai prin recunoaştere putem să-l conştientizăm şi să încercăm ceva. Ne dorim libertatea, dar nu ne asumăm responsabilitatea. Cei mai mulţi dintre noi sînt prea „mici“ pentru a spera vreodată că pot fi cu adevărat liberi şi ar da oricînd libertatea pentru o avansare la locul de muncă sau pentru un serviciu sigur.

Trebuie să ne hotărîm dacă dorim să ne situăm de partea libertăţii şi dacă da, să milităm pentru bună vecinătate, aşa cum îi spunea Galbraith, şi pentru asumarea moralei omului liber, şi nu a omului sălbatic. Ce dorim să fim, „semeni“ sau „netrebnici“? Sedlacek pune în evidenţă, în mod clar şi în cuvinte memorabile, tipul de alegeri în faţa cărora ne aflăm. „Întrebarea dacă omul este bun sau rău constituie o interogaţie fundamentală pentru ştiinţele sociale. De la această întrebare va porni reglementarea. Dacă omul este rău din fire, atunci se impune să fie împins cu forţa spre bine şi să i se limiteze libertatea. dacă este o lume sălbatică, a luptei pe viaţă şi pe moarte între oameni, aşa cum crede Hobbes, atunci avem nevoie de un stat puternic, de un Leviatan care să-i forţeze pe oameni în direcţia binelui. Dar dacă natura umană este bună, atunci intervine mai multlaissez-faire. Omul poate fi lăsat în voia lui, pentru că firea umană va avea tendinţa automată de a-l dirija spre bine. (…) Aceasta este una din întrebările-cheie pentru economie: se poate conta pe liberul-arbitru a mii de indivizi, sau societatea are nevoie de coordonare venită de sus? În care dintre domeniile de activitate umană piaţa spontană poate ajunge la rezultate optime? Cînd se întîmplă să tindă spontan spre bine şi cînd spre rău? Tocmai în această problemă a caracterului bun sau rău pe care-l are esenţa umană rezidă diferenţa dintre variatele curente de gîndire. Sîntem o societate de rău-făcători sau de bine-făcători? De netrebnici sau de semeni?“ (Tomas Sedlacek, Economia binelui şi a răului, Editura Publica, Bucureşti, 2012, p. 281)  

Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu-Jiu. În 2010 a publicat cartea A treia Romă. Despre capitalism, America şi criza din 2007, Editura Academică „Brâncuşi“.  

Autentic

"A fi nemeni altul decat tu insuti intr-o lume care face tot ce poate, zi si noapte, ca sa faca din tine oricine altcineva inseamna a purta cea mai grea batalie pe care o poate duce o fiinta umana si a nu renunta la lupta niciodata."   (E.E. Cummings, poet american)

Ce paradox, sa fie cel mai greu sa fii tu insuti! Spuneam ca suntem unici si ca fiecare dintre noi percepem prin filtrul mintii noastre (istoria vietii, educatie, parinti, traditii, cultura etc.) si ca avem tendinta de-a copia.

Stim cu totii ca nu ne plac oamenii duplicitari, fatarnici, falsi... cum vrem sa-i numim. Tot ce este fals la un moment dat va iesi la iveala. Nimeni nu poate sa aiba mai multe fete la nesfarsit (o stiu pe pielea mea)! Ce am realizat este ca daca in prima faza poate ai de castigat, atunci cand esti fals, dupa ce esti prins ai numai de pierdut. Pierzi increderea celor din jur! Ce sunt oamenii fara incredere?
Oricum ai fi, unora le place persoana ta, altora nu! De ce sa nu fii tu insuti? Pentru ca atunci cand esti fals, la un moment dat iti iese la iveala adevarata fata, slabiciune, trecut etc. si uite asa pierzi persoane importante vietii tale.

Daca fiecare percepe subiectiv tot ceea ce inseamna persoana ta si daca fiecare individ este unic, de ce sa nu fii tu insuti? Sigur exista cineva care sa aiba nevoie de calitatile tale; sigur exista cineva care este atras exact de defectele tale; sigur este cineva care prefera barbatii cu par pe tot corpul; sigur exista cineva caruia ii plac fetele minione; sigur exista cineva care prefera o femeie fitoasa sau un barbat dificil ET CETERA! Pentru ca la randul nostru am avut parinti sau persoane dragi care nu au fost perfecti. Cine este perfect? Deci, chiar daca ai chelie sunt fete carora le plac barbatii cu chelie; chiar daca ai sanii mici sunt barbatii carora le plac fetele cu sanii mici. Operatiile estetice nu sunt trainice din niciun punct de vedere! Pe langa ca risti dintr-o persoana sanatosa sa incepi sa ai probleme de sanatate. Te transformi in altcineva. Cineva care nu te reprezinta si uite asa din aceasta discrepanta totul se intoarce impotriva ta! Incepi sa devii perceput comercial si de aici totul devine superficial. Iar, cum spuneam in postarile anterioare, ceea ce este superficial NU DUREAZA! Cand nu dureaza, timpul trece, si uite asa se acumuleaza frustrari care duc la posibile tulburari psihice. Totul pentru ca nu ai putut sa te accepti asa cum esti; pentru ca nu ai stiut cine esti; pentru ca nu ai inteles ca nimic nu este perfect; pentru ca atunci cand spui om, spui probleme.

Daca stii cine esti, nu iti trebuie bisturiu'! Caracterul si atitudinea sunt mult mai importante decat ambalajul. Am intalnit femei superbe care aveau un caracter atat de respingator, incat totul se "transforma" intr-o indepartare de la sine. Am intalnit femei mai putin frumoase dar cu un caracter atat de frumos, incat iti venea sa le "mananci".

Fii tu!

Exemplu:

Eu am nasul mare, in adolescenta eram un pic complexat din aceasta cauza. Oricat de mare ar devenii, nu as interveni niciodata chirurgical. Pentru ca acum consider ca face parte din farmecul meu  personal si sunt sigur ca sunt femei carora le plac cei cu nasul mare. Daca as interveni chirurgical si l-as micsora (pe langa ca as demonstra ca am o problema cu nasul meu), m-ar placea toata lumea?

Poate am pus mai mult accent pe chestiunile fizice pentru ca ele se vad, insa cand spun fii tu, fii autentic, ma refer la abosolut tot ceea ce inseamna o persoana: haine autentice dupa posibilitatile materiale (conteaza sa te reprezinte, sa fie decente si curate); accesorii cu bun gust autentice; o personalitate care sa fie autentica (ce-i in cap, e si in gura; ce-i in minte, e si pe buze); o persoana care  sa se accepte cu realizari si esecuri; o persoana care nu are probleme sa-si impartaseasca slabiciunile.

Cand esti tu, totul este mult mai trainic si ai si satisfactia ca esti acceptat asa cum esti. De cele mai multe ori, lucrurile bune, cer rabdare. Asa ca fii tu, ai rabdare si vei vedea ca intr-o zi ca se va materializa asteptarea.
 Sa fii autentic inseamna un consum mai mic de energie si o functionalitate psihica mai buna.
Sa pari altcineva inseamna un consum mare de energie, neplaceri si intr-un final, NEFERICIRE!

 Prin postarea Autenticitatea si cu cea de fata am vrut sa va impartasesc mentalitatea mea despre cum percep oamenii ceilalti oameni sau orice alta situatie/experienta. Ca prin ochii oamenilor nu va exista niciodata obiectivitate, deci este inutil sa ne contrazicem sau sa vrem sa convingem pe cineva ca noi detinem adevarul, pentru ca si noi la randul nostru suntem subiectivi si ne exprimam opiniile in urma celor traite. Adevarul este la mijloc, cu totii il detinem, dar nimeni intr-o forma absoluta.

Orice ai face, cand cineva proiecteaza asupra ta o persoana draga sau apropiata, te va placea neconditionat (de aici si zicala: cine ma vrea ma place asa cum sunt). Daca cineva nu te place, clar inconsient mintea proiecteaza o persoana antipatica din trecut (sau atribuirea unei experiente/ obiect) prin urmare iti recomand sa nu iti mai pierzi vremea si sa mergi mai departe.
Nu are rost sa incerci (consumand multa energie) sa schimbi felul cum te percepe cineva. Cu acea energie te poti preocupa cum sa devii, de la zi la zi, o persoana mai buna.
Fenomenul de Deja Vu sunt de fapt tot proiectii ale inconstientului cu experiente traite, neavand legatura in mod direct cu situatia prezenta.

Definitie: Proiectia este  un mod de apărare primar, comun psihozei, nevrozei şi perversiunii, prin care subiectul proiectează asupra altui subiect sau asupra unui obiect dorinţe care vin din el însuşi, dar a căror origine îi este necunoscută, el atribuind-o unei alterităţi ce îi este exterioară.


INTREBARE: Un tip vrea sa cucereasca o tipa cu un alt statut social pe care a cunoscut-o intr-un club de fite din Bucuresti. El face tot posibilul sa nu para inferior: inchiriaza o masina scumpa, roaga un prieten sa-i ofere apartamentul dintr-o zona ok, imprumuta un costum dragut, o invita la un restaurant dragut (in ziua de salariu). Cum credeti ca va decurge intalnirea si care va fi deznodamantul?

Autencititate II

Am vazut in postarea Superficial care sunt dezavantajele cand alegi o viata superficiala si am continuat in postarea Autenticitate sa-mi exprim parerea despre unicitatea individului si cum alegerile facute in viata de zi cu zi tind sa fie emotionale. Emotiile avand radacini in inconstientul fiecarui individ.

Informatiile, opiniile si parerile din postarile de pe acest blog sunt subiective (din punctul meu de vedere) si bineinteles ca sunt discutabile. 

Mi-am petrecut mult timp si am investit multa energie pentru a avea o gandire obiectiva. Insa cu cat
aflam mai mult, iti dai seama cat de putin stii. Am ajuns la concluzia ca nu exista gandire obiectiva. Doar realitatea este obiectiva, insa tot ceea ce tine de oameni este subiectiv.
Pentru ca in postarea anterioara am discutat despre cutia neagra a creierului si anume despre inconstient si cum oamenii proiecteaza experientele, chipurile sau persoanele din trecut in viata de zi cu zi. Oamenii sunt condusi intr-o pondere net superioara de emotii inconstiente si mai putin de catre rationalul constient.

Prin urmare:

Daca oamenii vad orice situatie, persoana, experienta prin ochiul mintii lor, clar nu are cum sa existe obiectivitate. Daca oamenii sunt condusi de proiectiile lor si in principal de catre emotii, clar nu are cum sa existe obiectivitate. Daca absolul tot ceea ce inconjoara un individ este privit prin prisma lui, clar nu are cum sa fie obiectiv.

Atunci de ce sa te contrazici cu cineva daca cu totii suntem subiectivi? Nu este clar ca acea persoana clar crede ca detine adevarul cum de altfel si noi putem sa bagam mana in foc ca adevarul este de partea noastra?

Nu de la acest adevar pe care nu il detine nimeni intr-o forma absoluta se pare ca apar multe conflicte? Pentru ca oamenii fiind subiective si atunci cand gresesc lamentabil intervin mecanismele de aparare ale Eului si gasesc o explicatie pentru a functiona (favorabila) si a merge mai departe. Daca nu ar exista aceaste mecanisme de aparare cam cum ar arata lumea acum?

Insa cu anumite resurse (inteligenta nativa) si observatie intrinseca (dezvoltare persoanala) putem sa realizam ca am gresit si chiar sa ne cerem iertare, incercand sa reparam greseala facuta.

Nu tot subiectivitatea incurajeaza omul sa greseasca? Daca ar exista obiectivitatea absoluta in fiecare om, nu am fi roboti?
Unicitatea individului este data tot de subiectivitate si totodata frumusetea fiecaruia dintre noi in relatie cu alti oameni care la randul lor se indentifica cu noi. Ne plac cei care au aceeleasi hobby-uri sau care ne impartasesc opinii comune. Ii respingem pe cei pe care ii percepem diferiti fata de noi si cu care nu avem multe lucruri in comun.

Ego-ul nu este influentat de acesta identificare? Identificare care are la baza proiectiile inconstientului? Marile creatii de genul vestimentar, muzical, cultural etc. nu sunt tot proiectii ale inconstientului? Ca mai auzim spunandu-se: "marii artisti sunt sariti de pe fix".

In Autenticitate III va voi argumenta de ce va recomand sa fiti autentici.

Autenticitate

Suntem aproape opt miliarde de oameni pe planeta si fiecare este unic! Nimeni nu are o istorie de viata identica cu a altui individ. Nimeni nu a crescut cu aceeasi parinti, oras, traditie, cultura, experiente etc.. Desi exista studii si tot felul de clasificari pentru a grupa sau cataloga oamenii, fiecare dintre noi este unic. Nu exista o clasificare clara pentru fiecare individ. Un coleric are si putin din sangvinic s.a.m.d..
Se pare ca nu prea ne place sa fim unici de indata ce avem tendinta de a copia si de a fi superficiali. Insa suntem influentati prin multe mijloace sau canale. Crezand ca asa este bine, ca asa suntem sau devenim cineva, ca asa vom apartine unui grup s.a.m.d..
Creierul nostru inregistreaza (dupa parerea mea) totul chiar dinainte sa ne nastem. Voi numi inconstientul ca o cutie neagra ce inregistreaza absolut tot.

In continuare voi mixa o abordare psihanalitica cu una a realitatii despre cum vad eu lucrurile in ceea ce priveste autenticitatea!
Normal ca parerile mele pot fi gresite si totodata discutabile.

Ne plac anumiti oameni sau ne diplac, insa fara sa-i cunostem. Avem angoase, fobii si tot felul de stari pe care nu ni le putem explica. Avem perceptii de Deja Vu despre niste situatii sau persoane care nu s-au intamplat sau nu le cunoastem. Dupa parerea mea, nimic nu se intampla fara sa existe o explicatie. Proiectam niste experiente, imagini sau/si chipuri din trecut pe cele din prezent. Aceste proiectii ducand la un simptom/traire/perceptie etc.
Orice simptom are o cauza! Cum si in viata de zi cu zi, exista o cauza si un efect. Daca aceasta cauza este necunoscuta, insa exista un simptom, atunci este clar ca acea cauza este in adancurile inconstientului. Emotia este mai puternica cu pana la douazeci si patru de ori ca ratiunea. Deci de cele mai multe ori suntem condusi de catre emotie. Radacinile emotiilor sunt in inconstient, acolo unde s-au inregistrat tot felul de intamplari importante pentru noi si care au devenit decisive in alegerile pe care le facem in viata de zi cu zi. Ratiunea este constienta si are la baza experientele constiente (dupa parerea mea). Cele mai pregnante emotii sunt atribuite si celor mai marcante experiente si/sau fata de persoanele care ne-au crescut.

Exemplu: Observam persoane care stau in relatii cu alte persoane foarte agresive si care sunt umilite zilnic si nu ne explicam de ce. Persoana in cauza invocand iubirea.

Iubirea reprezinta tot o proiectie a inconstientului asupra cuiva. Proiectia (materna, paterna etc) ne face sa simtim atractie, sa avem impresia ca acea persoana ne este familiara, sa sesizam calitati etc. De fapt aceasta proiectie inseamna o deformare a realitatii din cauza celor traite de noi (de cele mai multe ori in copilarie). Insa realitatea este acolo si la un moment dat isi face simtita prezenta. Atunci incepem sa trecem in extrema cealalta si sa proiectam defectele (materne, paterne etc.) in celalat din viata noastra. La inceputul unei relatii nu vedeam decat calitati, ca la sfarsitul sau spre sfarsitul relatiei sa vedem doar defecte? De fapt acea persoana de la inceput a avut si calitati si defecte. Deformarea realitatii prin proiectiile inconstientului ne pot face si calitatile sa le vedem defecte si viceversa. Mecanismele de aparare ale mintii ne ajuta sa gasim un raspuns favorabil despre orice defect existent. Uneori chiar defectele ne atrag pentru ca ele au existat si la persoanele pregnante din viata noastra. In unele cazuri atractia vine ca o dorinta inconstienta de a schimba aceste defecte materne, peterne la jumatatea noastra.

Exemplu: Uneori facem sau observam ca altii fac niste chestii ciudate fara nici o logica. Cu explicatia ca asa am simtit si asa am facut. Ulterior aparand procese de constiinta. Aceste procese de constiinta apar ca incalcare a normelor conduitei prin educatia primita sau ca incalcare a normelor culturale, traditionale (inconstientului colectiv), a grupului etc. Aceste procese de constiinta duc la un conflict interior, iar acest conflict interior pe langa ca seaca de energi individul in cauza, pot dezvolta diverse boli psihice. Diferenta intre un individ sanatos si unul bolnav este doar de grad.

Bine bine, dar ce legatura au toate asta cu autenticitatea veti intreba?!

Pai de la unicitatea individului in acest Univers. Urmeaza in Autenticitate II...

Cine sunt eu?

Numele meu este Catalin Movileanu, am 28 de ani si m-am nascut la Bucuresti.

De cand ma stiu sunt de capul meu si niciodata nu am stiu ce vreau cu adevarat de la viata (am inteles ca sunt multi in cazul acesta).  Problema este ca nici acum nu stiu ce drum sa aleg.
Am ales sa studiez psihologia pentru a gasit niste raspunsuri , insa nu m-a ajutat la nimic concret in ceea ce priveste profesia (nici nu sunt un psiholog bun), ci doar la a deveni mai bun. Cand eram intrebat ce vreau sa fiu cand ma fac mare, spuneam Televiziune. De mic mi-am dorit sa fiu prezentator tv. Asa ma si jucam de multe ori cat timp stateam inchis in casa in asteptarea mamei mele care sa se intoarca de la serviciu. Insa nu sunt pregatit sa devin prezentator, niciodata nu am fost.

Nu am realizat nimic pana la varsta asta: nu am serviciu, familie sau macar iubita.
Locuiesc singur intr-o garsoniera mica din data de 09.03.2001 si cam de atunci trebuie sa ma gandesc ce mananc in fiecare zi. Pana pe la cinci ani am fost crescut de bunica (o femeie foarte dura, nemiloasa, crancena, aspra) din partea mamei (pentru ca pe tatal meu nu l-am cunoscut niciodata)  la Panciu, dupa aceea in urma unor rugaminti repetate (pt ca ma imbolnaveam des -somatizam- si bubele erau tratate cu piatra vanata), mama m-a luat la Bucuresti. Stateam pana dupa pranz inchis in casa si faceam o groaza de boacane (din plictiseala), mama bineinteles ca imi aplica niste corectii umilitoare si dureroase. Am fugit de multe ori de-a acasa. In scoala primara abia asteptam pauza pentru a ne juca "Omul negru n-a sosit", iar odata mi-am pierdut cheia de la casa. Mi-a fost atat de frica de repercursiuni, incat nu m-am mai dus acasa.

Am mers singur la scoala de la varsta de sase ani din Pajura la Dorobanti. M-a dat la scoala Waldorf din cadrul liceului teoretic "Alexandru Vlahuta". Iubeam sa merg la scoala! Mama isi dorea sa invat carte, sa nu mai muncesc ca ea. Imi spunea ca m-a facut pentru a avea un sprijin la batranete. M-a invatat sa fiu cinstit si respectos.

Am ajus sa stau singur pentru ca mama, cand s-a pensionat (in anul 1999), s-a mutat la tara (acolo unde s-a nascut si a copilarit) eu locuind cu sora mea (care are 47 de ani) in casa acesteia (nu prea ma mai simteam confortabil acolo). Locuinta de serviciu unde locuiam cu mama, a ramas goala. Si, eu cu mine, am decis sa ma mut singur in garsoniera unde locuiesc astazi. Intre timp aceste locuinte s-au vandut, devenid din locuinta de serviciu, locuinta persoanala. Am cumparat-o cu o suma modica (cateva mii de lei) si asa am devenit proprietar (ramanand pe numele mamei). Sa locuiesti singur ai avantaje si dezavantaje. Avantajele sunt ca poti sa faci tot ce te taie capul si cum te taie capul, iar dezavantajele sunt ca daca nu faci tu curat, intretii sau faci de mancare, nici nu iti face altcineva.

Nu prea le-am dat de ales celor din familia mea (adica mama si sor-mea), iar cand a iesit totul la iveala, mama prin intermediul telefonului a zis: "daca reusesti sa iti platesti singur toate danganalele..."

Dar deja am inceput sa intru in prea multe detalii. Nu imi doresc sa va plictisesc!
Cea mai mare frustrare a mea (fiecare dintre noi avem frustrari) era ca sunt sarac. Dar de fapt era o simbolistica pentru ca nu eram iubit. Iubit de vreo fata! De fapt cautam, si asta fac si in ziua de astazi, ca fetele din viata mea sa compenseze lipsa iubirii din partea mamei mele (care si ea a preluat modelul de educatie primit de la bunica). De cand ma stiu caut iubire! De fapt de aceea imi si doream bani, pentru ca de fapt sa primesc iubire (atragand mai usor cu o masina sau mai stiu eu ce). Ce prostie!

Vis-a-vis de iubire, paradoxul este ca pana acum nu am avut parte. Am iubit de doua ori cu adevarat (in perioada adolescentei), insa nu am fost dorit la randul meu. In toti anii acestia pe cine am placut, nu m-a placut si vice versa. De atunci nu m-am mai indragostit si nici nu prea am avut parte de o relatie stabila serioasa. Cel mai mai mult am avut parte de-o relatie deschisa cu o frumoasa fata aproape patru ani, care s-a cam terminat pe la sfarsitul lunii iunie 2011. De atunci am avut parte numai de aventuri. Partea amuzanta este ca eu de fapt prin aceste aventuri am vrut sa cunosc pe cineva pentru ca dupa aceea sa fie ceva serios si de durata. Dar nu a fost sa fie! Oare?
Psihanaliza spune ca defapt, inconstient, cum cineva se apropie de mine eu boicotez relatie, incetul cu incetul. Ca la mine in inconstient zace multa umilinta pe care o proiectez exact pe cele care le doresc in viata mea. Dar adevaratul motiv, este frica de abandon. Pentru ca intr-un fel sau altul am fost abandonat, acum fac in asa fel incat sa abandonez pentru a nu mai fi abandonat. Si ca intr-o zi sa fiu insurat si cu copii, ar trebui cineva sa ma iubeasca foarte mult si sa treaca peste toata morocaneala mea. Pentru ca sunt heterosexual, imi aleg iubitele dupa modelul mamei, iar fetele dupa modelul tatalui. Si fetele cu care interactionez au un inconstient si fata mea le spune ceva. De fapt femeile aleg intotdeauna barbatii prin proiectiile si transferul pe care il fac cu cel care le-a crescut. De aceea se zice ca cine te place, te accepta asa cum esti. Mereu ii privim pe cei din viata noastra prin istoria vietii noastre, prin filtrul mintii noastre, prin inconstientul nostru si emotia este mai puternica de foarte multe ori ca rationalul. De aici de multe ori facem niste lucruri de si noi ne miram. De aici de ce femeile sunt atat de greu de inteles. Pentru ca totul se intampla in urma celor inscrise in inconstient. Emotiile functioneaza prin indentificare la un nivel sau altul (parental, matern etc).

Pe la sasesprezece ani, pentru a-mi plati intretinerea am muncit pe santier. Atunci am inteles pentru prima oara ce inseamna educatia si ce inseamna sa invat. Mama s-a nascut intr-o familie de tarani, mai are o sora (nasa mea) mai mica ca ea. Cand era mica, fratele ei a murit din cauza unui proiectil care a explodat. A facut o scoala mediocra de 7 clase si a muncit pe branci toata viata. Am fost crescut intr-o familie monoparentala, cu doua femei care si-au refulat toate dezamagirile, frustrarile si furia din relatia cu barbatii pe mine. Eu fiind singurul de sex masculin din familie.

In clasa a 12-a am inceput sa am probleme mari la scoala. In clasa a 11-a m-am mutat de la profilul "mecanica fina" la 'tehnician operator tehnica de calcul" si in clasa cea mai stresanta s-a simtit diferenta. Absenteismul (cine mai avea timp de scoala, eu "alergam" sa fac bani) si lipsa mea de implicare si-a spus cuvantul. M-am imbolnavit de varicela si asa am ajuns sa locuiesc cateva luni, iar la sora mea. Era sa pierd anul, dar am ajuns sa am doar doua restante cu ajutorul sorei mele. Un an mai tarziu, in sesiunea din vara am luat si examenul de Bacalaureat.

Desi mediul era propice sa ajung rau, m-am nascut cu o inteligenta peste medie (eu nici acum nu cred, dar din copilarie primeam laude peste laude in acest sens) si un beculet rosu care se aprindea cand ceva era prea mult sau nu era la locul lui. In perioada adolescentei am experimentat cam tot ce se putea: bautura, tigari, droguri, sex, jocuri de noroc, batai, tatuaj, motor, cercel in ureche, anturaje etc. Toate acestea m-au ajutat sa nu am nici un viciu! Niciodata nu am avut vicii. Am crezut ca ar fi internetul sau telefonul, dar la un moment dat s-a intamplat sa stau sapte luni fara ele si nu am avut nicio problema. Sexul nu il catalogam ca viciu, este o nevoie. Iar daca am probleme in ceea ce il priveste, poate pentru ca nu am o relatie stabila.  Aventurile sunt calea catre singuratate! Mereu esti intr-un inceput! Investesti o gramada de energie in fiecare inceput din acesta, de la un moment dat obosesti si nu mai ai rabadare sa-i acorzi timp poate celei care merita cu adevarat. Cand mereu esti la inceput, nu constuiesti nimic, pentru ca o iei de la capat. Timpul nu o ia de la capat si uite asa ma uit cu tristete la mosii singuri din cluburi.

Sa platesti pentru intretinerea ta de mic si sa platesti tot ce inseamna educatie din liceu, este un efort si un consum de energie major. "Alergi" sa faci banii, pe care sa-i dai pe mancare, ca dupa aceea s-o gatesti si intr-un final sa mananci, ani de zile, cere mult timp. Altii in acest timp investesc in ei si in momentul cand va intalniti iti demonstreaza ca sunt mai pregatiti ca tine.

Fara prea multi bani, am vrut sa descopar lumea si uite asa, in prima luna din anul 2009 am mers la Viena, a fost prima tara din cele zece pe care le-am vazut pana acum. Am iesit in sute de restaurante, pub-uri si cluburi. Este usor deformata ideea ca nu poti trai intens fara bani. Se poate, totul (cred) consta in maniera pe care-o faci! Cu rabdare, poti sa ai tot ce iti doresti, trebuie doar sa ai grija ce iti doresti pentru ca ti se intampla si poti sa realizezi ca nu ti se potrivea de fapt sau ca a influentat viata ta in rau.

Nu sunt nici frumos, dar nici urat! Am iesit la sute de intalniri si s-au culcat cu mine zeci de femei. Nu ma consider norocos in dragoste si nici in cariera (dimpotriva) si, totusi, sunt un norocos pentru ca am avut o viata atat de frumoasa si plina. Am inteles ca oricine ai fi si oricat ai realizat, tot ai regrete la un moment dat in ceea ce priveste viata. Nu le poti avea pe toate, nu?
Iubesc soarele, ploaia si ceata. Iubesc natura, animalele si sunt topit dupa copii. Plang la filme emotionante si vorbesc mult. Sunt revoltat pe oamenii care ne conduc pentru ca nu au onoare!
Imi iubesc tara! Am incercat sa traiesc peste ocean, dar ca acasa nu-i niciunde (chiar daca nu iti permiti prea multe)! Nu sunt impresionat de superficial si pun accent pe caracterul oamenilor si nu pe ceea ce poseda. Nu sunt usor de impresionat.

Facultatea a fost o investitie foarte buna. M-a ajutat enorm! Dupa doi ani de stat acasa, la nousprezece ani, m-am decis sa vand PC-ul si sa merg la facultate. [Acum scriu aceasta postare de pe un laptop pe care unii isi fac credit pe trei ani sa-l aiba.] Mi-am scos investita cu varf si indesat numai prin simplul fapt ca am cunoscut oameni de calitate cu care am ramas prieten. In timpul facultatii am descoperit ca imi place sa citesc si uite asa am inceput sa-mi doresc sa gandesc out of the box (nonconformist).

Astazi sunt singur, nu ma intalnesc cu nicio fata. Nu am mai lucrat in adevaratul sens al cuvantului de cand m-am intors din America (acum 1 an si doua luni), intre timp am trait din ce am agonisit in SUA si din imprumuturi (am mai facut si diverse comisioane). Am datorii la persoane fizice si peoprire pe contul bancar pentru amenzi auto neplaite, dar sunt la zi la intretinere. Am avut o problema de sanatate in urma careia am suferit o interventie (am mostenit o circulatie proasta a sangelui) si mai am doua luni sacaitoare de tratament pana sa fiu ca nou. Nu am nici un plan si viata mea este in ceata toatala. Astept un semn pentru a sti ce drum sa-mi aleg in viata (asta am facut de cand ma stiu).

Sunt preocupat de caracaterul meu in detrimentul carierei, iar in ceea ce priveste banii, imi doresc doar atat cat sa traiesc modest. Nu sunt un scop!

Sarcina mea zilnica este sa fac o fapta buna (chiar daca este vorba doar de-o vorba buna si incurajatoare spusa cuiva la nevoie).
V-am spus sincer si pe scurt cine este Catalin Movileanu.

                                       Sa va fie bine si frumos!

Fake

Oare de ce in  ultimii ani au avut atata succes tot ce era copiat?

Mergi pe strada si vezi ca e plin de fake-uri.
Oamenii vor sa para altcineva decat sunt (alta explicatie nu am). Adica nu am statutul social pentru geanta sau ceasul de peste o mie de euro, insa imi cumpar un fake si ma mandresc ca si cum ar fi autentic (genuine). Adica vorbim despre o prea mare discrepanta intre cine este de fapt acea persoana si cine vrea sa arate ca este. Pe langa asta in prima faza de dovada de lipsa de bun simt (de maniere).
Pentru ca autenticitatea vine in primul din interior si reprezinta un intreg proces. Nimeni nu poate deveni din superficial sutentic peste noapte.

Mai aud explicatia: "Imi place acea geanta dar nu imi permit sa mi-o cumpar asa ca mi-am luat un fake!"

Semnale care avertizeaza ca nu esti autentic:

- Te imprietenesti numai cu cei care au ceva ce iti doresti si care ti-ar putea fi de folos in viitor.

- Esti teribil la colectat carti de vizita si numerele de telefon care te vor ajuta din punct de vedere profesional, dar ai putine prietenii sau relatii adevarate.

- Ii manipulezi pe ceilalti pentru a obtine ce doresti fara sa-ti faci griji legate de efectul pe care ar putea sa-l aiba acest lucru asupra lor sau a ta.

- Le permiti altora sa te manipuleze.

- Iti concentrezi comportamentul in jurul castigarii aprobarii oamenilor, indiferent de sentimentele tale fata de acestia.

-Nu esti sincer cu tine.

- Te simti singur, nerespectat si lipsit de angajament in relatii.

- La serviciu, te simti inadecvat, plictisit, subestimat, neapreciat.

- faci progrese mici in ceea ce priveste dezvoltarea ta persoanala sau nici nu iti pasa de aceasta.

- In timpul liber, nu iti mai face placere sa fii tu insuti sau te simti inconfortabil cu cei pe care ii numeai odata prieteni.

- Nu te respecti in intregime si nu crezi cu adevarat in propriile valori sau nu le urmezi in actiunile tale.

-Chiar si complimentele tale ii fac pe oameni sa se simta prost. Ele suna sincer la inceput, insa, ulterior, intentia ta reala iese la iveala.

In postarea urmatoare voi scrie despre ce inseamna a fi autentic si care sunt avantajele reale sa fii autentic.

Superficial

Ati vazut cand trece cate o pitipoanca superficiala care vrea sa para altceva decat este, cum toti o remarcam? Superficialitatea se simte de la o mare distanta. De ce oamenii vor sa para mereu altceva decat ceea ce sunt? Cand vrei sa pari altceva decat ceea ce esti, practic si teoretic, iti este rusine cu tine (eu asa vad lucrurile). Eu in viata reala fac eforturi sa fiu autentic. Insa recunosc ca in ceea ce priveste virtualul sunt maestru al deformarii realitatii.
De exemplu: pun o poza bratara de la meciul Romania-Ungaria pe facebook  si uite asa cei care vad poza, vor spune (crede) ca sunt acolo sa vad meciul, cand colo am primit-o pentru a intra in incinta stadionului cu scopul de a presta o munca part-time.

Atunci cand devii o persoana superficiala si viata ta este superficiala. Atunci cand traiesti superficial, nu traiesti! Punand accentul pe chestiuni fara prea mare importanta sau care in scurt timp nu mai au valoare, nu faci decat sa ai ca scop nefericirea ta. Dupa parerea mea tot ce inseamna material pe aceasta lume este superficial, deci de aceea nu merita prea multa atentie din partea noastra.
Stim cu totii ca tot ce este superficial nu este trainic. Bineinteles ca nimic nu este vesnic, ma refer la un lucru facut bine, adica la un lucru care rezista mai mult ca unul facut pe genunchi.

Vad tot felul de persoane care duc o viata superficiala si imediat mintea mea se duce cu gandul la oameni tristi. Oameni atat de tristi incat nu stiu ce sa faca sa epateze cu cine stie ce minunatii.

Exemplu: filmuletul de mai jos.

Lasand la o parte comentariile rautacioase ale celor care au inregistrat momentul (care pot fi acuzati de "invidie"), mi se pare exemplu perfect pentru oameni tristi care traiesc superficial pentru a compensa lipsurile. Cand spun lipsuri ma refer la nevoi neimplinite (autorealizarea, autorespect, dragoste si apartententa).

Deci aleg sa fie si sa traieasca superficial doar pentru a compensa anumite lipsuri. Superficialitatea are niste costuri foarte mari. Daca ma intrebati pe mine, nu renteaza. Mai bine impacat cu cine esti si lipsurile pe care le ai, decat sa ai un enorm consum de energie sa pari total altfel decat esti.

Cu totii stim ca oamenii nu sunt perfecti, ca avem probleme, ca imbatranim, ca ne imbolnavim, ca suntem slabi, ca mostenim diverse chestiuni etc.. Superficialul are ca scop intotdeauna sa le arate celorlalti ca este perfect. Superficialul are ca preocupare gura lumii. Cata risipa de energie!
Atunci cand alegi drumul acesta superficial, te identifici doar cu superficialul: Iti iei ca model pseudovedete; stai toata ziua prin saloane de infrumutetare; faci din solar un antrenament; iti cumperi mereu tot ce apare nou, pentru a fi in trend cu lumea; ai prieteni superficiali; te uratesti cu tot felul de operatii estetice si ai impresia ca apartii "lumei bune".

Insa unii dintre cei care sunt superficial simt lipsa banilor. Acum sa te tii! Da, nu toti cei care traiesc superficial au si bani pentru viata trista de mai sus. Acestia isi tin mintea ocupata cu compromisurile pentru a ajunge in "lumea buna". Partea proasta este ca nu poti iesi la terasa cu iPhone-ul tau 5s, pt ca cei din lumea buna te vor respinge CLAR! Trebuie sa vezi cum faci cat mai rapid sa-ti iei iPhone 6, pentru ca tu pe cei cu iPhone 6 ii admiri si asa apartii si tu acestei "lumi bune". Cum faci sa-ti iei telefonul? Pai ii mai bagi o poveste strainilor pe care i-ai cunoscut in timp ce faceai video-chat, iar acum au ramas sponsori.
Cei care simt acut lipsa banilor dar vor sa traieasca superficial si-au creat explicatii, raspunsuri pentru orice situatie care ii tradeaza. Fara bani, dar fac tot ce este posibil si imposibil sa-si copieze modelele si stilul lor de viata. Stau pe la carciumi de "fite", "tragand" 2h de un suc, merg doar in locuri care le dau o falsa valorizare (Gen: Mon Cher, Bamboo, freddo etc.) unde preturile sunt explodate pentru ca aceste carciumi se adreseaza "lumei bune".

Ar mai fi multe de spus, insa voi trece la ce este cu adevarat important:

Sunt oameni care nu au vazut niciodata lumina zilei sau care se deplaseaza cu ajutorul unui scaun cu rotile. Sunt oameni care nu au facut niciodata sex. Sunt oameni bolnavi grav sau care s-au ratat din cauza unor dependentelor nocive. Sunt oameni cu probleme mentale grave si multe altele, din pacate!
Deci chestiuni ca: telefonul este vechi sau ca nu iti sta parul (sau ca porti chelie) sau ca ai doar doua perechi de pantofi sau ca prietena ta cea mai buna te-a barfit sau ca stai la periferie sau ca mergi pe jos (apreciaza ca poti sa mergi) sau ca ai o corigenta sau ca te-ai certat cu iubitul sau ca tu nu ai iesit niciodata din tara sau mai stiu eu ce. Sunt chestiuni superficiale care nu ar merita nici un pic de energie investita (regret) din partea ta!
Cu cat iti doresti mai putine chestiuni superificale, cu atat vei fi mai fericit!
Important este sa fim sanatosi fizic si psihic pentru ca altfel restul nu mai are nici o valoare!

Seriozitate II

Sunt multe fete in cautare! Ele sunt pe facebook ca la piata, in asteptarea clientilor. Isi expun tot ce au mai de  pret, din poze iti dai seama ca nu mai ai nimic de descoperit fata in fata. Imi spunea o tipa: "asta vinde!".

Pai cum sa ai ganduri serioase cu una de-ti arata tie si altor cateva sute (mii) tot ce are ea mai de pret.
Pai bineinteles ca ne referim la fizic, ca inteligenta nu se vede in poze. Poate daca ea ar exista, nu s-ar expune in halul acesta. Mie imi suna si putin a disperare. Adica chiar asa sa-ti moara toti admiratorii incat sa faci orice sa apara mereu unii noi? Disperare de atentie si de admiratie, nu ma refeream la alta disperare...dar cine stie!

Eu le inteleg pe fetele astea de sunt materialiste; sunt tinere si frumoase si au multe nevoi (solar, farduri, haine etc.). Insa parca cele mai materialiste sunt cele mai putin frumoase, care isi gasesc cate un salahor si ii toaca sambata leafa primita.
Dar cand vedeam la mare niste fete tinere si superbe cu niste tigani burtosi si urdurosi, ma intristam.

La fel si in cazul celor care merg goale pe strada. Ar trebui data o lege de genul ca cele in cauza sa nu mai aiba dreptul sa depuna plangere ca au fost hartuite sau violate (astfel de mesaje trimit) pentru ca starnesc barbatii si ii lasa asa, iar unii le arata lor.

Acum daca ii trimiti un mesaj cu vreo propunere indecenta uneia de i-ai vazut "piersicuta" direct de pe facebook, spune ca esti badaran. Oare de aceea tara este plina de badarani?

Cum sa vrei ceva serios cu una de isi pune pe la cover (coperta) sau prin profil poze cu nu stiu ce masini de lux sau tot felul de haine si accesorii de lux? Le numesc Madame Bovary de facebook, pe astea de viseaza in luna si in stele. Reveniti cu picioarele pe pamant!

Saracie mare in Romania! Multe profile sublinieaza saracia prin dorinta de epatare cu masina (de cele mai multe ori fiind o vechitura) sau telefonul mobil sau orice este normal sa detii in 2014. Unele vor sa arate cat de iubite sunt, facandu-le si pe altele invidioase cu ce flori primesc sau mai stiu eu ce atentii. Din unele profile iti dai seama foarte usor de faptul cat de des face sex. Isi posteaza feeling loved with X, dupa aceea vezi seara urmatoare feeling special with Y!

Dar cele mai serioase neserioase sunt cele care isi fac cateva profile false si incep sa comenteze de pe unu pe celalat si isi dau check-in cu toate profilele false. Asta mi se pare patologic! Ma sperie acest fenomen pentru ca sunt extrem de multe serioase neserioase! Multi nebuni si pe facebook-ul asta! Astia din cand in cand mai lasa PC-ul si ii intalnesti si pe strada.

Unde sunt fetele

serioase?

Fetele carora nu le suna telefonul ca la Informatii Gara de Nord; care iubesc copiii si animalele; fetele care citesc cate ceva din cand in cand; fetele care nu viseaza sa intalnesca un batran simpatic si bogat; fetele care iti spun de la inceput ca au iubit si ca nu se cade sa iasa cu tine; fetele care nu umbla cu mai multi baieti deodata (ca cica asa este cool); fetele care nu mint in legatura cu toate prostiile; fete care nu injura; fetele care nu incearca sa iasa in evidenta; fetele care vorbesc cu subinteles; fetele a caror defecte le fac deosebite; fetele pe care le adori pentru dragalasenia lor; care respecta mereu ceea ce spun; fetele care nu vor sa supere; fete care urasc superficialul; fete care nu risipesc apa; fete care te lasa sa dormi, chiar daca ea s-a trezit; fete care sunt fericite din lucruri marunte si simple; fetele pe care le imbarbatezi cu drag cand au cate o drama de genul: "nu imi sta suvita cum vreau!"; fetele de treaba; fetele care nu sunt neaparat frumoase, dar care sunt atat de simpatice de iti vine sa o "mananci"; fete care nu sunt dificile; fetele care apreciaza manierele la un baiat; fete care nu sunt complexate pentru ca au sanii mici; fetele care stiu ce vor; fetele care pun accent pe adevaratele calitati; fetele care nu se pricep la tehnologie si la masini; fete ecologiste; fetele care se imbraca de la firme normale, dar cu bun gust; fetele care nu vorbesc tare; fetele care rad mult si tot timpul au zambetul pe buze; fetele decente; fete pozitive; fetele care se machiaza cu bun gust sau chiar deloc; fetele care iti pun piedica in timp ce te plimbi cu ea prin parc sau iti scutura creanga cu roua cand treci pe sub ea; fete cu care te simti bine in pielea ta; fetele care nu te terorizeaza cu telefoane si mesaje; fete naturale; fetele care vor sa fie dorite pentru cine sunt si nu pentru cum arata; fetele care au simtul umorului; fetele cu demnitate; fete gingase; fetele a caror simplitate emana o complexitate coplesitoare; fete care iubesc sa te tina in brate in timp ce va uitati la un film intinsi pe canapea; fete pe care te poti baza oricand; fete pe care le iubesti din prima clipa; fetele care nu condidera ca barbatii sunt doar o extensie a penisului; fete nematerialiste; fete care nu vor tot timpul doar sa se distreze; fetele care nu vorbesc urat; fetele carora le place sa mearga si cu tramvaiul; fete cu care ai vorbi o viata incontinuu; fete care te mangaie; fete care apreciaza ca vii cu bicicleta la intalnire; fete cu care vrei sa te casatoresti; fetele care nu viseaza sa fie carieriste; fete care apreciaza cadourile confectionate de catre tine; fete cu care poti construi; fete care nu isi schimba starea ca bataia vantului; fetele care iubesc muzica buna; fete care urasc operatiile estetice; fetele care iubesc teatrul; fetele pentru care banii sunt doar niste hartii; fete care iubesc natura; fetele care ar sta de dragul tau si pe jos; fete sensibile; fetele pentru care pari simpatic si atunci cand esti morocanos; fetele care viseaza la iubire sincera; fete care isi doresc o familie; fetele care iti castiga respectul pe viata; fete care nu vor sa para altceva decat sunt; fete optimiste; fetele care respecta baietii; fetele care nu asteapta tot timpul sa plateasca baiatul; fetele care adora sa mearga pe jos; fetele care atunci cand te refuza, te face sa o placi si mai tare; fete serioase!

Mai exista astfel de fete?