Socializarea

De ceva timp ma tot confrunt cu o problema. Se intampla sa interactionez cu cineva de care imi place si imi doresc s-o cunosc mai bine, insa (enervant de des) ma lovesc de un zid.

Acest zid este chatul. Mie imi place sa cunosc personal oamenii sau, in cel mai rau caz, sa stau la taclale cu ei la telefon. Insa (enervant de des) ma lovesc de afirmatia: "putem sa vorbim si aici". "Aici" insemnand  chatul.  Chatul este atat de enervant. E ok la inceput pentru ca prijeluieste comunicarea si te poate ajuta sa folosesti un alt canal de comunicare. Dar dupa aceea este atat de enervat. Dureaza atat de mult pana scrii (desi scriu fara sa ma uit la taste)si sunt satul de tastat. Dureaza atat de mult pana primesti un raspuns. Este neinsufletit si atat de interpretabil. Tu vrei sa transmiti ceva, iar celalat  nu intelege ce vrei sa ii transmiti, ori mai rau, intelege gresit. 

Chatul este atat de obositor incat la un moment dat ii distanteaza pe cei de il folosesc. Dupa ceva vreme de socializat, mai apar si certuri inutile. 

Inteleg ca cei de il prefera sunt cei care se simt securizati, poate care au fost terorizati de anumite persoane si acum nu mai vor sa traieasca acele experiente neplacute sau poate din comoditate. Insa totodata se limiteaza pe ei si poate pierd ocazia sa cunoasca pe cineva cu adevarat special sau pur si simplu sa se bucure de viata la propriu.

Am realizat ca atunci cand vizitez un loc sau vizionez o piesa si incep sa imortalizez momentul, eu nu mai sunt prezent. Imi focalizez atentia pe inregistrare sau fotografiat si pierd clipa de a ma bucura de experienta in sine. Urmand ca acele inregistrari sa le postez sau sa devina inutile in timp. Dar am pierdut "energia" locului si a experientei in sine.

Iar cei ca mine care nu suporta chatul, s-au conformat vremurilor si incearca inutil sa se adapteze. 

Chatul nu este sanatos pentru relatii!

Am trait si in vremuri in care chatul nu luase atata amploare si stiu ce inseamna sa comunici intr-un mod sanatos (plin de emotie si cu contact vizual), generatiile dupa mine, nu stiu. Uite asa generatie dupa generatie vor prelua modelul pana cand acesta devine normal (cum s-a intamplat si cu sarbatorile americane). Intalniti-va, schimbati numere de telefon (acum telefonia mobila prijeluieste din plin vorbitul la telefon) si schimbati opinii despre orice!

V-am adaugat un filmulet care argumenteaza ceea ce simt eu:

Belle

Eu sunt cinefil si iubesc teatrul! Am de ani buni home cinema si cred ca am vazut sute de filme. Am vazut multe filme bune, dar si multe proaste. Oricat de prost ar fi un film, tot invat ceva din el.
Aseara am vazut un film despre care am simtit sa scriu. De mult nu am mai vazut un film atat de bun, de captivant si emotionant. Dupa cum stim cu totii, percepem un film, cum percepem si viata reala, prin filtrul mintii noastre. Daca atunci cand suntem mai tineri poate nu intelegem prea multe din ce traiesc personajele, cand vizionam acelasi film peste ani, il percepem diferit. Depinzand de starea noastra, putem percepe diferit un film si daca il vedem in aceeasi de doua ori in aceasi zi.
Asa ca eu va voi impartasi cum am perceput eu filmul si de ce mi s-a parut un film de exceptie. Altora cu siguranta vor spune ca este o porcarie.





Belle, este un film engelezesc din 2013 (dar am vazut ca in unele tari a fost release in primavara lui 2014), cu actiunea in secolul al XVIII-lea intr-o colonie englezeasca si la Londra, in regia lui Amma Asante, scris de Misan Sagay si produs de Damian Jones. Distributie: Gugu Mbatha-Raw, Tom Wilkinson, Miranda Richardson, Penelope Wilton, Sam Reid, Matthew Goode, Emily Watson, Sarah Gadon, Tom Felton si James Norton.

Filmul este inspirat din evenimente reale!

Filmul trateaza mai multe aspecte ale acelor vremuri, unele dintre ele din fericire, ne mai aplicandu-se si astazi. Sclavia era o afacere foarte profitabila pentru mai marii englezi. Scalvii erau priviti ca o marfa. Casatoriile erau aranjate in functie de rang si avere (ce trist), ne fiind important ca iti traiesti toata viata cu acea persoana cu care te-ai casatorit dupa trei intalniri, ci ea sa-ti asigure toata viata traiul in bunastare. Fetele fara zestre nu prezentau prea mare interes si aveau toate sansele sa ramana fete mari. In concluzie lumea buna nu era prea sincera.
Filmul trateaza si chestiuni amintite si in ultimele doua postari (Sinceritate si Bunatatea). Cum sinceritatea atrage asupra sa bunatate si cum acestea fac minuni si o lume mai buna.
Ce este un om fara demnitate?
Cum oamenii care isi aleg drumul in viata doar dupa aspecte financiare si de statut social, ajung sa le aiba. Insa cum totul are un pret si cum nimic nu este pefect, nu poti castiga fara sa pierzi pe alt plan (dar intr-o postare ulterioara parerea mea despre viata).

Saracii vremii, dupa parerea mea, erau mult mai fericiti. Ei nu trebuiau sa pastreze eticheta si sa aleaga o viata superficiala.

Nu va spun prea multe pentru ca va recomand sa-l vedeti.
Mi-as dori sa aflu si parerea voastra despre film si despre vremurile din secolul al XVIII-lea.
Am atasat mai jos trailer-ul filmului.

Vizionare placuta!

Bunatatea

Simt nevoia sa imi impartasesc parerea despre bunatate si ajutor.

Totul a plecat de la erodarea unei prietenii frumoase, pe motiv ca nu am apreciat si/sau nu am fost recunoscator.

Dupa cele citite si experientele de zi cu zi, am ajuns la concluziile de mai jos:

Scopul omului pe pamant este sa evolueze. Evolutia fiind una doar de ordin spiritual, metafizic, energetic etc. Evolutia neingloband chestiuni de cariera si materiale.

Trebuie sa imbunatatim pe parcursul vietii, carentele parintilor si tot asa.

Carentele fiind unele afective, de bunatate si de iubire. Avem sansa sa ne construim familia pe care ne-am dorit-o.

Contrar celor simtite si resimtite astazi, toti oamenii ar castiga daca ar oferi neconditionat iubire.

Bunatatea atrage bunatate, respectul atrage respect si tot asa...

Daca toata lumea ar astepta sa primeasca, cine ar mai oferi? Cand spun a oferi, ma refer la chestiuni de orice natura (un telefon, o vorba buna, o farfurie cu mancare, o haina etc.).

Aud pe la TV spunandu-se ca a ajutat si celalat nu a apreciat. Aici as sublinia o regula de viata: Ajutorul sa fie cerut. Altfel ii putem jigni pe ceilalti sau se li se para cuvenit ajutorul.

Nu stiu daca eu am ajutat mult sau putin, insa au fost cazuri cand am sarit in ajutorul cuiva. Am invatat in ultimii ani sa ajut fara sa astept ceva in schimb. O fac pentru ca imi doresc sa ajut si atat. O fac cu incredere si cu dimplomatie. Si uite asa nu sunt dezamagit! Si uite asa observ cum fapta mea are o vibratie.

Dezamagirea vine din vanitate (intr-o postare ulterioara voi scrie despre cel mai mare dusman al omului - mandria)! Dezamagirea vine din asteptari (de cele mai multe ori, nerealiste). Asteptari care sunt proiectate de dorintele noastre, de fapt.

Sunt oameni care de fapt ajuta urmarind ceva (Ex.: un barbat ajuta o femeie dorind sa o seduca). Aceasta nu este situatia in care toata lumea castiga prin a oferi neconditionat; aceasta nu este situatia la care se refera evolutia.

Bunatatea este o trasatura a iubirii. Iubirea este cheia ca oamenii sa fie mai buni si totodata mai fericiti. Iubirea te incarca cu energie si te ajuta sa mergi mai departe. Iubirea face ca viata sa nu mai fie atat de cruda pe cat este. De aici reiese ca uneori ne facem singuri viata mai grea. Ura, invidia, infumurarea etc. nu fac decat sa arate slabiciune si multe goluri. Ele nu fac decat sa atraga ganduri neplacute. gandurile neplacute nu fac decat sa atraga stari neplacute (intr-o postare ulterioara voi dori sa scriu despre puterea gandului), starile neplacute nu fac decat sa atraga experiente neplacute s.a.m.d..

Psihologia spune ca nu exista altruism; ca orice fapta buna aduce cel putin o satisfactie intrinseca.
Eu chiar vad o logica si cand am cantarit de multe ori evenimentele si deznodamantul unor situatii, avea chiar sens.
Daca o buna perioada de timp esti incarcat cu anumite emotii fata de cineva (de admiratie, de indentificare cu cineva din viata ta, erotice, etc.) ii acorzi ajutorul tau cu drag si neconditionat, dar in timp efectul emotiilor se duce si spui ca acea persoana este nerecunoscatoare; ba mai mult incepi sa-l urasti, sa-l dispretuiesti pentru ca nu a apreciat ajutorul tau. De fapt ajutorul tau nu era neconditionat, de fapt ajutorul tau urmarea ceva, de fapt nu ai fost sincer. Si cum spuneam la postarea despre sinceritate, nu are trainicie. Bineinteles ca de aici multe stari neplacute pentru cel "dezamagit", dar poate si pentru cel ajutat.

Avem tendinta sa dam vina pe ceilalti sau pe mediu pentru starile noastre. Uitam ca starile noastre sunt doar produsul nostru si ca ele vin doar prin prisma perceptiilor noastre, istoriei vietii noastre, emotiilor noastre, asteptarilor noastre.

Asadar cand ajutam pe cineva, ar fi ideal sa o facem neconditionat si fara asteptari pentru ca de fapt asta inseamna conditia umana. Cu totii avem nevoie sa fim ajutati! Ajutand cu totii putem sa fim castigatori!

Exista cazuri cand oamenii isi cladesc imaginea pe ajutorul oferi celorlalti (Gigi Becali), un ajutor nesincer, insa cu impact emotional asupra populatiei (emotia este mai puternica si de 24 de ori ca ratiunea). O persoana educata care doar doreste sa ajute, o face cat mai discret si anonim posibil. O persoana educata niciodata nu pune in inferioritate sau nu il face sa se simta prost pe cel ajutat (oricare ar fi conditia celui ajutat). Nu se contorizeaza gesturile altruiste, nu se amintesc si nu se "scot ochii" pentru bunatatea oferita de-a lungul vremii.

Pe curand!

Sinceritatea

Sinceritatea este fundatia fericirii!

Sinceritatea te defineste ca individ!

Cand vorbim despre un caracter, sinceritatea este cea mai de pret.

Cand ma refer sa fii sincer, ma refer la a fi sincer cu tine insuti.

Sunt de parere ca noi nu ii mintim pe cei din jur, ci totul are legatura directa doar cu persoana noastra; pe noi ne mintim.

Noi stim intotdeauna adevarul. Mintea noastra stie intotdeauna cum stau lucrurile. Incontientul nostru intregistreaza toate informatiile de cand ne nastem pana cand murim. Adevarul este intotdeauna acolo.

Mintea umana este fascinanta. Ea are din fericire mecanisme de aparare pentru ca noi sa functionam cat mai bine. Realitatea este cruda. O viata intreaga esti intr-o lupta continua pentru a-ti satisface nevoile si nu numai. Mintea vine cu tot felul de contestari pentru situatiile zilnice pentru ca noi sa mergem mai departe.

Atunci cand mintim sau actionam impinsi de impulsurile emotionale pentru a supravietui, mintea stie ca am facut asta. Deci, putem minti pe oricine, mai putin pe noi!

Toata viata functioneaza ca un bumerang asupra noastra. Facem bine, primim bine. Chiar daca uneori vor primi rasplata pentru copiii nostri (insa despre bine intr-o postare ulterioara).

Pentru fiecare minciuna vom da socoteala, chiar daca am mintit de multe ori doar ca sa atragem atentia asupra noastra.
Pierdem increderea pe viata a celor din jur cand suntem prinsi ca am mintit. Ce este viata fara incredere? Ce sanse avem sa traim frumos fara increderea celor din jur?

Nefericirea si multe alte sentimente neplacute sunt ca urmare a nesinceritatii noastre.

Exemplu:

1. Te casatoresti cu o persoana pentru ca ai o varsta si vrei sa te casatoresti neaparat, satisfacandu-ti nevoia de a avea o familie etc.

Atunci cand nu esti sincer cu tine si obiectul casniciei este altul decat sentimente sincere (iubire, admiratie) mai devreme sau mai tarziu incepi sa acumulezi frustrari. Frustrari care se tot aduna si care duc la situatii dintre cele mai diverse si neplacute. Toate acestea fiind intr-o legatura directa cu tine, insa multe alte persoane pot suferi din cauza nesinceritatii tale.

2. Alegi o casnicie cu o persoana doar pentru ca aceasta iti poate satisface nevoile bazale. Fiind foarte comod sa nu te mai gandesti la ziua de maine. Aceasta relatie este nociva din mai multe puncte de vedere:
 involuezi;
 incepi sa depinzi din ce in ce mai mult de acea persoana;
 acumulezi frustrari, ajungand sa urasti acea persoana (din cauze independente de cele reale);
viata devine superficiala;
te simti neimplinit;
nimic nu iti mai aduce bucurie;
etc.

In ambele cazuri, in prima faza pare rezolvarea perfecta, insa din cauza nesinceritatii (in primul rand cu noi insine) ele nu au trainicie! Fiecare minciuna are si efecte (ex.: copiii care cresc monoparental, imposibilitatea de a te reintegra in societate etc.)

Asadar, sunt de parere ca mai bine aleg o viata grea, cu mai putine realizari decat sa traiesc in minciuna si intr-un compromis.

Viata ne arata ca sinceritatea inchide usi. Viata ne arata ca daca esti fatarnic ai de castigat!
Adevarat! Asta in prima faza, dupa aceea vin efectele mai putin calitative si de scurta durata (lucrurile facute bine, dureaza). Si sa nu uitam de cele mai importante efecte: spirituale, metafizice, psihice, energetice etc.!

Sinceritatea cere timp, multa energie si are costuri mari. Insa intr-un final aduce o implinire durabila.
Ce valoare au bogatiile, vacantele de lux, hainele scumpe si tot ce este extravagant daca te simti neimplinit si gol pe dinauntru? Bineinteles ca cei din jur vor vedea, ceea ce se vede si te vor invidia. Insa nimic nu este cum pare, se pare!

Dupa parerea mea, viata nu trebuie traita superficial. Doar oamenii tristi si neimpliniti, traiesc superficial.

Minciuna are consecinte! Sinceritatea este baza fericirii!
Atentie! Cand vorbim despre aproape nostru, sinceritatea trebuie grefata cu politete. Sa nu incurcam sinceritatea cu mitocania. A percepe ca cineva nu este pus in valoare de hainele pe care le poarta, nu inseamna ca asa si este. Este perceptia noastra si ne putem insela. Nimeni nu detine adevarul absolut! Trebuie sa acordam dreptul ca fiecare sa-si exprime persoanalitatea asa cum crede de cuvinta. Faptul ca noi nu intelegem anumite chestiuni, nu ne face mai buni sau ne da dreptul sa criticam. Fiecare dintre noi poate fi neinteles si in acea situatie.

Sinceritatea este demna si denota putere!