luni, 22 decembrie 2014

Probleme

Cand spui om, spui probleme!

Nu exista fiinta pe lumea asta care sa nu aiba probleme!
Psihologia spune ca rezolvarea unei probleme trebuie in prima faza amanata, dar niciodata abandonata. Poti avea probleme doar din faptul ca zilnic trebuie sa-ti satisfaci anumite nevoi (hrana, somn, sex, iubire, socializare, apartenenta etc.).

In concluzie cat timp traiesti ai parte de probleme pe care trebuie sa le rezolvi. Deci viata inseamna si probleme. Unele probleme rezolvate dau satisfactii, dar doar pentru o anumita perioada de timp.
Cu cat cresti pe scara sociala cu atat apar mai multe responsabilitati (deci probleme). Cu cat detii mai multe cu atat ai si mai multe probleme de rezolvat. Cand nu exista resursele necesare, creste si stresul si uite asa suntem mai putini fericiti si in timp chiar mai bolnaviciosi. Stresul are un impact important asupra sanatatii cum si fericirea este intr-o stransa legatura cu corpul.

Viata ne-o facem mai grea cand amanam sau chiar abandonam rezolvarea problemelor. V-ati intrebat vreodata cum cineva ajunge om al strazii? Foarte foarte rar problemele se rezolva de la sine, iar cele care sunt abandonate se intersecteaza la un moment dat si sunt sanse sa ne copleseasca. Atunci mintea are sanse sa o ia razna, sa nu mai vada clar lucrurile si chiar sa clacheze. De aceea este bine sa nu abandonezi rezolvarea problemelor si sa eviti sa ai esecuri mici si succesive o perioada indelungata sau trei esecuri importante intr-un timp scurt (pierderea casei, a serviciului sau/si a familiei). Daca analizam putin situatiile prin care cineva ajunge om al strazii, vedem ca acestea sunt cam direct legate cu faptul ca nu au unde sa locuieasca. Deci daca suntem norocosi sa avem o locuinta, oricum ar fi ea, este important sa fim recunoscatori si sa facem in asa fel incat sa nu ramanem niciodata fara locuinta.

De-a lungul anilor am vorbit cu diversi oameni ai strazii. Unii dintre ei au studii superioare si au avut posturi de conducere. Sunt persoane cu povesti de viata uimitoare si in timp ce ii asculti, realizezi ca i se poate intampla fiecaruia dintre noi ceea ce a condus sa ajunga pe strada. Noi oamenii mai norocosi, avem tendinta sa-i judecam si sa-i blamam, insa uitam ca viata te duce intr-o clipa unde nici nu ti-ai imaginat vreodata (bine sau rau).

Magia Craciunului este peste tot si depinde de noi daca vrem sa o simtim ajutand un om al strazii.
Un gand bun si o vorba calda conteaza foarte mult pentru un om al strazii in momentele acestea friguroase.
Craciun fericit, tuturor!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cate sedinte sunt necesare pentru a indeparta un tatuaj?

CATE SEDINTE SUNT NECESARE PENTRU A INDEPARTA UN TATUAJ? Publicat de 23 iunie 2020 de  catalinmovileanu Salutare, Dupa pret, prima intrebare...