Cea mai grea meserie de pe aceasta planeta este cea de-a fi parinte. Nu stii cum sa o dai sa fie bine. Sute de nopti pierdute, paznic 24/7, nervi de otel si multe multe altele. Pe langa toate chestiunile administrative si existentiale, esti direct responsabil de cum va evolua acel copil ca si adult in societate. Experientele copilariei se capata in ceva ani si fiecare dintre ele il formeaza ca adultul. Parintii reprezinta primele modele ale copiilor si cam toata viata ii privesc pe ceilalti prin prisma lor. Parintii sunt si primii (asa ar fi ideal) care ii ofera primele invataminte despre viata si lumea in care au venit. Primii sapte ani fiind foarte importanti (Jean Piaget, a studiat copiii timp de 60 de ani), iar in nicio alta perioada un om nu invata si nu se dezvolta ca in primii trei ani de viata. Ex.: Dupa parerea mea homosexualitatea nu este inascuta si acesta orientare sexuala, care se manifesta la adult, are bazele ca si proces in primii trei ani de viata. Bine mai exista si cazuri, rare, cand este genetica.
Am auzit multi parinti spunand: "Ce stie el, este mic?"
Toti parintii isi doresc binele pentru copiii lor. Insa in vremurile noastre dinamice, in care nu stii cum evolueaza totul de la o zi la alta. Faptul ca trebuie sa mergi la serviciu si asta iti ocupa cu totul 12h dintr-o zi. Faptul ca si tu esti o fiinta umana si ai nevoie de timp si pentru tine. Faptul ca viata este cruda si nu o intereseaza cat de mult te straduiesti sa faci ca totul sa fie bine, ea vine si iti arata ca nu este indeajuns. Paradoxal, vremurile moderne ne ajuta sa economisim mult timp pentru a creste copiii (scutece de unica folosinta, sterilizare la microunde etc.) si totusi parca se petrece din ce in ce mai putin timp cu copiii (serviciu, trafic, etc.), prezenta parintelui in viata copilul fiind extrem de importanta. Unii vor sa compenseze lipsa timpului petrecut impreuna cu chestiuni materiale, facandu-i si mai mult rau.
Acum copiii se cresc cu tableta si smart phone. Il lasam pe micut/a in fata ecranului colorat si gata, devine preocupat si linistit. Cam prea simplu....
Sunt bucuros ca eu am avut in copilarie reteaua de socializare afara si nu pe facebook. Cand alergam toata ziua si faceam numai nazbatai. Imi dezvolta corpul si sociabilitatea. Crescutul pe tableta are ca urmari probleme de sanatate (spondiloza, ochi uscati etc.)si predispune pentru a exersa un comportament singuratic, la maturitate fiind o persoana introvertita, care leaga cu dificultate relatii (de aici un intreg puzzle). Omul este cam singur prin definitie, acum colac peste pupaza, sa-l mai si incurajezi sa creasca asa, o fi de bine sau de rau?
Daca din prea multa bucurie pentru ca il avem pe micut, il rasfatam prea mult, la maturitate va fi dificil. Daca nu-l rasfatam, se simte neiubit. Deci cum este bine? Oricum ar fi, copiii vor avea reprosuri la adresa parintilor, asa cum au avut si parintii la adresa parintilor lor. Insa din mai multe puncte de vedere (psihologice, sociale, morale, civice) parintii sunt intotdeauna de vina pentru odraslele lor. Parintii se realizeaza prin copii. Intalnim tot felul de persoane cu probleme: persoane dificile, infractori, bolnavi psihic etc., acestea sunt victime ale mediului in care au crescut. Societatea nu este morala si nici nu are timpul necesar sa cunoasca fiecare persoana in parte, pentru ca fiecare individ este preocupat de propria persoana. Societatea astfel taxand tot! Ex.: Pe societate nu o intereseaza ca tu esti o victima a mediului in care te-ai format, ea te pune la colt! Odata cu asta amplificand suferinta sechelelor tale.Ex.: Vrand sa compensezi lipsa atentiei din partea parintilor tai cu atentia de la cei care te inconjoara, faci ca acestia sa te ocoleasca, astfel ajungand sa te simti si mai sigur. Tu la randul tau copiezi fidel sau mai putin fidel, modelul de educatie primit, in cazul in care devii parinte la randul tau.
Iubirea este cheia unei cresteri sanatoase!
Am intalnit parinti care habar nu aveau ca prin actiunile si cuvintele lor, le faceau mult rau copiilor. Din egoism, acestia doreau cu ardoare atentia copiilor, prin orice mijloc. De multe ori aceste mijloace nefiind constructive pentru dezvoltarea copilului. Nu va mai traumatizati copiii (certuri, abuzul, santajul emotional, abandonul, bataie, jigniri, descurajari etc.)!
Ex.: Sunt multe cazuri in care nu se "taie cordonul ombilical" dintre parinte si copil. De-a lungul anilor, inconstient, parintele creaza un mediu de confort pentru copil, facandu-l dependent de acesta. Ani de zile, zi de zi, il influenteaza pe aceasta sa ramana cat mai pe langa casa, pentru ca parintele sa se bucure de prezenta si atentia lui. Asa avem barbati de 40 de ani care locuiesc cu mama lor intr-o garsoniera. Iar mama sufera ca odrasla ei, a ajuns la varsta pe care o are si nu are o familie, insa de-a lungul anilor nici o pretendenta nu era indeajuns de buna. Cei norocosi, care s-au nascut cu o inteligenta nativa peste medie, realizeaza ca nu li se potriveste mediul in care traiesc, nu intra in jocul parintelui si face tot posibilul sa-l schimbe. Parintele ii reporseaza progeniturii, ca este nerecunoascator. In majoritatea cazurilor, partea afectiva nu lasa loc ratiunii. Este normal ca la un moment dat copilul sa ia viata in piept (asta este ciclul normal al vietii)! Nu doar astfel se poate dezvolta un individ, lovindu-se singur de ce inseamna viata cu adevarat? Totodata, sa cresi un copil ani buni, sa te obisnuiesti cu prezenta si atentia lui si intr-o zi, sa-ti spuna ca: "Mama, eu ma mut!", nu este prea comod. Egoismul si orgoliul nu te lasa sa accepti prea usor aceasta decizie normala si constructiva pentru copil.
Adultii trebuie sa nu se mai invinovateasca si sa inteleaga ca sunt VICTIMELE copilariei! Rezolvarea acestor conflicte interioare trebuie sa aiba prioritate pentru orice individ, in detrimentul prioritatilor materiale. Degeaba vrei sa compensezi traumele cu o masina scumpa, pentru ca ele nu se rezolva de la sine. Mai important este sa te simti bine in pielea ta cand mergi cu metroul, decat sa nu ai pace intr-un bolid! Investitia in propria persoana este cea mai constructiva! Apelati la un specialist (parinte/copil/adult)!
Din pacate, traind intr-o societate, prin prezenta ta in acea societate, ai o responsabilitate si fata de societate, nu doar fata de copil. Atunci cand copilul tau devine pedofil (pentru ca tu l-ai abuzat in copilarie si el copiaza modelul), atunci au de suferit si alte persoane fara ca ele sa aiba vreo vina. Se creaza un cerc vicios si uite asa societatea se umple de uscaciuni. Pentru ca cel care a fost abuzat de pedofil, va avea traume si posibil un comportament deviant.
Daca copilul tau incepe sa absenteze de la scoala, este agresiv, s-a apucat de alcool, fumat, furat, droguri etc. doreste indirect si inconstient sa-ti atraga atentia asupra lui. Ceva este in neregula acasa! Are nevoie de ajutor! Concetreaza-ti iubirea asupra lui de urgenta, undeva gresesti. Apeleaza si la un specialist daca simti ca te depaseste problema! Nimic nu este mai important ca sanatatea fizica si psihica a familiei, doar cu ajutoru lor poti avea pace in familie si un trai armonios!
Exista din popor o zicala, geniala dupa parerea mea in ceea ce priveste copiii:
"Cine are, sa-i traieasca, cine nu, sa nu-i doreasca!"
Aceasta zicala contine un volum de explicatii. Fiecare ia din ea ceea ce doreste, li se potriveste!
Am citit in "Profetiile de la Celestine" de James Redfield, ca noi venim pe aceasta lumea pentru a evolua si numai pentru a duce mai departe rasa umana. Copilul are ca rol sa evolueze cognitiv si comportamental acolo unde parintii lui nu au putut. Copiii trebuie sa isi analizeze parintii si sa realizeze cine sunt cu adevarat si ce pot schimba in bine! Una dintre cele mai grele intrebari: "Cine sunt eu?" isi are raspunsul in parinti!
Pentru a-ti educa copilul, trebuie in primul rand sa fii tu educat. Observ la tot pasul parinti care nu cunosc reguli elementare de bun simt! Cum sa oferim un model pozitiv generatiilor ulterioare, daca noi nu reprezentam un model pozitiv acum?
Chiar daca esti parinte sau nu, este de bun simt sa cunosti regulile de bun simt in societatea in care traiesti!
Ex.: Sa stationezi doar pe partea dreapta a scarii rulante pentru a face loc celor care se grabesc (chiar daca sunteti un cuplu sau insotiti) este o regula de bun simt. Arunci o simpla privire la metrou si observi cati nu stiu o regula atat de simpla. Daca ii aduci la cunostinta cuiva despre aceasta regula, devine agresiv. Oare de ce?
Va urma!
Am auzit multi parinti spunand: "Ce stie el, este mic?"
Toti parintii isi doresc binele pentru copiii lor. Insa in vremurile noastre dinamice, in care nu stii cum evolueaza totul de la o zi la alta. Faptul ca trebuie sa mergi la serviciu si asta iti ocupa cu totul 12h dintr-o zi. Faptul ca si tu esti o fiinta umana si ai nevoie de timp si pentru tine. Faptul ca viata este cruda si nu o intereseaza cat de mult te straduiesti sa faci ca totul sa fie bine, ea vine si iti arata ca nu este indeajuns. Paradoxal, vremurile moderne ne ajuta sa economisim mult timp pentru a creste copiii (scutece de unica folosinta, sterilizare la microunde etc.) si totusi parca se petrece din ce in ce mai putin timp cu copiii (serviciu, trafic, etc.), prezenta parintelui in viata copilul fiind extrem de importanta. Unii vor sa compenseze lipsa timpului petrecut impreuna cu chestiuni materiale, facandu-i si mai mult rau.
Acum copiii se cresc cu tableta si smart phone. Il lasam pe micut/a in fata ecranului colorat si gata, devine preocupat si linistit. Cam prea simplu....
Sunt bucuros ca eu am avut in copilarie reteaua de socializare afara si nu pe facebook. Cand alergam toata ziua si faceam numai nazbatai. Imi dezvolta corpul si sociabilitatea. Crescutul pe tableta are ca urmari probleme de sanatate (spondiloza, ochi uscati etc.)si predispune pentru a exersa un comportament singuratic, la maturitate fiind o persoana introvertita, care leaga cu dificultate relatii (de aici un intreg puzzle). Omul este cam singur prin definitie, acum colac peste pupaza, sa-l mai si incurajezi sa creasca asa, o fi de bine sau de rau?
Daca din prea multa bucurie pentru ca il avem pe micut, il rasfatam prea mult, la maturitate va fi dificil. Daca nu-l rasfatam, se simte neiubit. Deci cum este bine? Oricum ar fi, copiii vor avea reprosuri la adresa parintilor, asa cum au avut si parintii la adresa parintilor lor. Insa din mai multe puncte de vedere (psihologice, sociale, morale, civice) parintii sunt intotdeauna de vina pentru odraslele lor. Parintii se realizeaza prin copii. Intalnim tot felul de persoane cu probleme: persoane dificile, infractori, bolnavi psihic etc., acestea sunt victime ale mediului in care au crescut. Societatea nu este morala si nici nu are timpul necesar sa cunoasca fiecare persoana in parte, pentru ca fiecare individ este preocupat de propria persoana. Societatea astfel taxand tot! Ex.: Pe societate nu o intereseaza ca tu esti o victima a mediului in care te-ai format, ea te pune la colt! Odata cu asta amplificand suferinta sechelelor tale.Ex.: Vrand sa compensezi lipsa atentiei din partea parintilor tai cu atentia de la cei care te inconjoara, faci ca acestia sa te ocoleasca, astfel ajungand sa te simti si mai sigur. Tu la randul tau copiezi fidel sau mai putin fidel, modelul de educatie primit, in cazul in care devii parinte la randul tau.
Iubirea este cheia unei cresteri sanatoase!
Am intalnit parinti care habar nu aveau ca prin actiunile si cuvintele lor, le faceau mult rau copiilor. Din egoism, acestia doreau cu ardoare atentia copiilor, prin orice mijloc. De multe ori aceste mijloace nefiind constructive pentru dezvoltarea copilului. Nu va mai traumatizati copiii (certuri, abuzul, santajul emotional, abandonul, bataie, jigniri, descurajari etc.)!
Ex.: Sunt multe cazuri in care nu se "taie cordonul ombilical" dintre parinte si copil. De-a lungul anilor, inconstient, parintele creaza un mediu de confort pentru copil, facandu-l dependent de acesta. Ani de zile, zi de zi, il influenteaza pe aceasta sa ramana cat mai pe langa casa, pentru ca parintele sa se bucure de prezenta si atentia lui. Asa avem barbati de 40 de ani care locuiesc cu mama lor intr-o garsoniera. Iar mama sufera ca odrasla ei, a ajuns la varsta pe care o are si nu are o familie, insa de-a lungul anilor nici o pretendenta nu era indeajuns de buna. Cei norocosi, care s-au nascut cu o inteligenta nativa peste medie, realizeaza ca nu li se potriveste mediul in care traiesc, nu intra in jocul parintelui si face tot posibilul sa-l schimbe. Parintele ii reporseaza progeniturii, ca este nerecunoascator. In majoritatea cazurilor, partea afectiva nu lasa loc ratiunii. Este normal ca la un moment dat copilul sa ia viata in piept (asta este ciclul normal al vietii)! Nu doar astfel se poate dezvolta un individ, lovindu-se singur de ce inseamna viata cu adevarat? Totodata, sa cresi un copil ani buni, sa te obisnuiesti cu prezenta si atentia lui si intr-o zi, sa-ti spuna ca: "Mama, eu ma mut!", nu este prea comod. Egoismul si orgoliul nu te lasa sa accepti prea usor aceasta decizie normala si constructiva pentru copil.
Adultii trebuie sa nu se mai invinovateasca si sa inteleaga ca sunt VICTIMELE copilariei! Rezolvarea acestor conflicte interioare trebuie sa aiba prioritate pentru orice individ, in detrimentul prioritatilor materiale. Degeaba vrei sa compensezi traumele cu o masina scumpa, pentru ca ele nu se rezolva de la sine. Mai important este sa te simti bine in pielea ta cand mergi cu metroul, decat sa nu ai pace intr-un bolid! Investitia in propria persoana este cea mai constructiva! Apelati la un specialist (parinte/copil/adult)!
Din pacate, traind intr-o societate, prin prezenta ta in acea societate, ai o responsabilitate si fata de societate, nu doar fata de copil. Atunci cand copilul tau devine pedofil (pentru ca tu l-ai abuzat in copilarie si el copiaza modelul), atunci au de suferit si alte persoane fara ca ele sa aiba vreo vina. Se creaza un cerc vicios si uite asa societatea se umple de uscaciuni. Pentru ca cel care a fost abuzat de pedofil, va avea traume si posibil un comportament deviant.
Daca copilul tau incepe sa absenteze de la scoala, este agresiv, s-a apucat de alcool, fumat, furat, droguri etc. doreste indirect si inconstient sa-ti atraga atentia asupra lui. Ceva este in neregula acasa! Are nevoie de ajutor! Concetreaza-ti iubirea asupra lui de urgenta, undeva gresesti. Apeleaza si la un specialist daca simti ca te depaseste problema! Nimic nu este mai important ca sanatatea fizica si psihica a familiei, doar cu ajutoru lor poti avea pace in familie si un trai armonios!
Exista din popor o zicala, geniala dupa parerea mea in ceea ce priveste copiii:
"Cine are, sa-i traieasca, cine nu, sa nu-i doreasca!"
Aceasta zicala contine un volum de explicatii. Fiecare ia din ea ceea ce doreste, li se potriveste!
Am citit in "Profetiile de la Celestine" de James Redfield, ca noi venim pe aceasta lumea pentru a evolua si numai pentru a duce mai departe rasa umana. Copilul are ca rol sa evolueze cognitiv si comportamental acolo unde parintii lui nu au putut. Copiii trebuie sa isi analizeze parintii si sa realizeze cine sunt cu adevarat si ce pot schimba in bine! Una dintre cele mai grele intrebari: "Cine sunt eu?" isi are raspunsul in parinti!
Pentru a-ti educa copilul, trebuie in primul rand sa fii tu educat. Observ la tot pasul parinti care nu cunosc reguli elementare de bun simt! Cum sa oferim un model pozitiv generatiilor ulterioare, daca noi nu reprezentam un model pozitiv acum?
Chiar daca esti parinte sau nu, este de bun simt sa cunosti regulile de bun simt in societatea in care traiesti!
Ex.: Sa stationezi doar pe partea dreapta a scarii rulante pentru a face loc celor care se grabesc (chiar daca sunteti un cuplu sau insotiti) este o regula de bun simt. Arunci o simpla privire la metrou si observi cati nu stiu o regula atat de simpla. Daca ii aduci la cunostinta cuiva despre aceasta regula, devine agresiv. Oare de ce?
Va urma!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu