Educatia tine de foame?

Educatie part. a VI-a.

De ceva vreme am constientizat ca educatia sta la baza tuturor problemelor din tara
in care traiesc si ca depinde de fiecare dintre noi daca dorim sa traim mai bine.

Toate problemele din sistemul romanesc pleaca de la educatie; fie ca vorbim despre sistemul de sanatate, lipsa locurilor de munca sau pur si simplu despre calitatea serviciilor de orice fel, ajung tot la educatie.


Cum am ajuns aici?


Interesul scuza mijloacele, aceasta este concluzia unui studiu la nivel national organizat de Result Development.  Necinstea este un fenomen generalizat in Romania. Cel putin opt din zece romani sunt dispusi sa inchida ochii la anumite nereguli mai mici sau mai mari si chiar sunt dispusi sa le si faca la randul lor. Din studiu reiese, in proportii covarsitoare, ca romanii sunt de parere ca persoanele cinstite au de pierdut in ziua de astazi si implicit, o recunoastere, ca nu este tocmai rau sa-ti urmaresti scopul indiferent de mijloace.

Daca neregulile pe care le fac eu sunt mai mici decat cele pe care le fac altii, atunci inseamna ca sunt un om bun. Cam acesta este mecanismul dupa care functioneaza psihicul celor mai multi dintre romani. Aproape 60% dintre respondenti spun ca una este sa furi un ou si alta este sa furi un bou. Prin urmare cel care fura mai putin nu este tocmai de condamnat. Peste 80% dintre participanti, spun ca nu poti fi corect cu toata lumea pentru ca oamenii cinstiti au mult de pierdut in ziua de astazi. Respondentii plangandu-se ca nu au cu cine sa fie corecti, dar ei insisi perpetueaza aceasta neincredere.

Inca si mai multi, aproape noua din zece romani, spun ca este absolut normal sa faci compromisuri si atentii.
Pentru o proportie covarsitoare a romanilor, impartialitatea este un concept pur si simplu teoretic.

 Aproape in orice sondaj, oamenii politici sunt creditati cu foarte putina incredere din partea populatiei, insa daca studiul se dovedeste a fi adevarat, coruptia ar fi un fenomen generalizat si acceptat in societatea romaneasca, si de fapt sursa coruptiei politicienilor. Prin urmare dand un vot pentru un ou, ajuti la furatul unui bou. Asadar liderii corupti sunt oglinda societatii noastre! Cand vom reusi sa schimbam tara noastra schimbandu-ne pe noi insine, atunci vom avea si lideri preocupati cu adevarat de bunastarea si evolutia tarii.

Formarea in comunism, sistemul educational si televiziunea au dus la indobitocirea acestui popor. Exercitiul de a te descurca pe vremea lu' Impuscatu', cu un sistem educational in care esti obligat sa memorezi chestiuni care nu te ajuta cu nimic in viata si douazeci si cinci de ani sa urmaresti emisiuni tabloide, au dus la oameni ingusti la minte, ignoranti si usor de manipulat.

Cum schimbam acest efect trist? Poate incepand sa fim mai cinstiti~!

Dar ce stiu eu?! Incerc marea cu degetu'!


Sursa: Biziday

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Indepartare si stergere tatuaje laser

Bamboo vs. Club A

Romanii care traiesc la New York